Ludovic Orban, despre europarlamentare: “Sunt mulţi care mi-au cerut să candidez”

0
1106

În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că nu a luat o decizie referitoare la o posibilă candidatură a sa la alegerile parlamentare. În perioada următoare, partidul urmează să-şi stabilească criteriile şi procedura în vederea selectării candidaţilor. Sunt mulţi care mi-au cerut să candidez la europarlamentare, nu am luat o decizie. Când voi lua o decizie, o voi anunţa public. Noi încă nu am stabilit criteriile, nu am stabilit procedura şi nici nu a început depunerea oficială de candidaturi. Pe 4 august stabilim criteriile, procedura, calendarul de desemnare. În funcţie de hotărârea adoptată de Consiliul Naţional, va începe procedura de depunerea a candidaturilor, după aceea va urma o campanie internă, după care, probabil tot în Consiliul Naţional, se va lua decizia stabilire a listei. Vom trimite în Parlamentul European oamenii care au cea mai mare şansă de a influenţa deciziile de la Bruxelles în favoarea României, pentru că suntem membri respectaţi şi apreciaţi ai Partidului Popular European, dreapta europeană, care se află la putere şi care este cel mai puternic partid din Parlamentul European şi care, la ora actuală, deţine preşedinţia Comisie Europene, preşedinţia Parlamentului European şi preşedinţia Consiliului European, a declarat Ludovic Orban. În spaţiul public s-a vehiculat o posibilă revenire a lui Crin Antonescu în PNL, iar numele acestuia ar putea figura pe lista candidaţilor la europarlamentare.