Lista neagră a parlamentarilor ieșeni care au votat pentru “masacrarea” codurilor penale

0
894

În cadrul conferinței de presă susținută astăzi la Iași, deschizătorul listei PNL pentru alegerile Europarlamentare, Rareș Bogdan a criticat în termeni duri votul final dat în Parlament pe modificarea Codurilor Penale.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală. Proiectul legislativ care prevede modificarea Codui penal a fost adoptat cu 180 de voturi pentru 81 împotrivă şi două abţineri. La rândul său, proiectul legislativ pentru modificarea Codului procedură penală a fost adoptat cu 181 „pentru”, 83 „împotrivă” şi o abţinere.

“Este miercurea neagră pentru toții românii, ce s-a întâmplat azi în Parlament, pe votul final care modifică codurile penale. De la preluarea guvernării, PSD nu a făcut decât să se intereseze de condițiile în care stau pușcăriașii și nimic altceva.  Prin modificările aduse se numără cele cu dedicație lui Liviu Dragnea, respectiv scăderea pedepselor pentru abuzul în serviciu iar neglijența în serviciu a fost dezincriminată complet”, a declarat Rareș Bogdan, la Iași.

Acesta a prezentat lista neagră a parlamentarilor ieșeni care au votat pentru modificările condurilor penale:

  • Deputat Vasile Axinte – PSD
  • Deputat Tudor Ciuhodaru – PSD
  • Deputat Vasile Cîtea – PSD
  • Deputat Camelia Gavrilă – PSD
  • Deputat Silviu Macovei – PSD
  • Senator Adrian Doru Pănescu – PSD
  • Senator Vasile Toma – PSD
  • Senator Victorel Lupu – PSD