Liderii alianței USR PLUS, tot mai contestați, membru de partid exclamă: “Trăiască cumetriile la USR Iaşi!”

0
731

Membrii filialei județene a Alianței USR PLUS Iași contestă apariția pe listele de la CJ și CL a trio-ului de traseiști Bodea – Ignat – Timofticiuc și mătrășirea lui Dan Lungu la Senat pentru a-i face loc candidaturii lui Bodea. De asemenea, aceștia vorbesc din nou și tot mai mult despre rubedenii și apropiați împinși pe locuri fruntașe, în mod nemeritat.

Adina Popa, membru USR PLUS, a postat pe pagina sa de facebook o amplă postare în care explică care este sursa acestor tensiuni și care au fost adevăratele intenții ale lui Cosette Chichirău.

“A fost probabil taxată pentru că i-a adus în partid pe foştii liberali Bodea, Ignat şi Timofciuc (cu care noi, membrii USR, ne-am trezit efectiv peste noapte puşi cu mîna de Cosette pe locuri eligibile la locale, fără vot intern, fără vreo procedură statutară, fără o minimă consultare măcar). Şi faptul că Marius Bodea a ieşit abia pe locul 3 la preşedinția Consiliului Județean e un semn că electoratul nu a prea gustat traseismul curat. Dar nu-i nimic, au intrat toți 3 în CJ şi CL, strecurați pe listele Alianței. Iar dl. Bodea deja renunță la locul în CJ şi e ca şi stabilit a fi noul senator USRPLUS de Iaşi în locul lui Dan Lungu” – declară Adina Popa.

Aceasta mai completează: “Eu personal nu m-am implicat în campanie de data asta, spre deosebire de euro şi prezidențiale, inclusiv din motivele de mai sus. La parlamentare m-aş fi implicat, dar am aflat că cei pe care îi susțin în cursa internă pentru locuri eligibile în Parlament – avocatul Mihai Lupu la deputați şi scriitorul Dan Lungu la senatori – nu au nici cea mai mică şansă la votul intern în fața autobuzelor de neamuri, amici sau foşti colegi de şcoală mobilizați la vot de aghiotantul d-nei Chichirău, Filip Hăvârneanu (şi el proaspăt ales consilier local fruntaş, care acum vrea deputat). La USR Iaşi acelaşi grup controlează admiterea membrilor, sînt şi în conducere, şi candidați şi organizatori ai alegerilor în acelaşi timp, iar Statutul, regulamentele interne, ca şi bunul simț, sînt constant încălcate pentru câştigul propriu. Corectitudine, meritocrație, transparență? Astea doar în sloganuri publice, nu şi la ei acasă, în filială. Cum era? Fără cumetrii la Primărie! După cortină e mai degrabă Trăiască cumetriile la USR Iaşi!, că doar politica e pe voturi, nu? Indiferent cum le obții” – încheie aceasta.