Liberalii fac radiografia promisiunilor PSD: Zero rezultate pentru Iaşi

0
800

În cadrul ultimei conferinţe de presă înaintea alegerilor europarlamentare, liberalii ieşeni au prezentat, printre altele, rezultatele guvernării PSD pentru judeţul Iaşi. Concluzia: după mai bine de doi ani de mandat, Iaşul nu are autostradă, nu are spital regional, nu are centură, nu are sală polivalentă sau stadion şi nici o clinică de arşi funcţională.

Îmi pare rău că nu am acum cu mine nici o fițuică PSD de campanie de la localele sau parlamentarele din 2016, să vedem exact cum arată demagogia, minciuna în formă pură. Nu avem Spital Regional la Iași, deși la fiecare vizită ministrului Sănătăţii avansează noi și noi termene.Apoi vorbim de Autostrada Iași Tg. Mureș, despre care Ministrul Cuc anunța cu cinism la mitingul PSD din 9 mai că va lansa licitații, va debloca situațiile. Iată că presa a dezvăluit că lucrările avansează puternic pe Brașov-Bacău, nicidecum prioritatea din MasterPlan, respectiv Iași-Tg.Mureș. În legătură cu Centura Iaşului am făcut personal zeci de demersuri, drumuri la Minister, petiții, strângere de semnături, apeluri către PSD și Maricel Popa. Rezultatul? Zero bani alocați, zero progrese de peste 7 ani pentru centura celui mai mare oraș din România după București! Mai putem vorbi de Clinica de Arși sau dotarea cu aparatură a secției de arși din cadrul Sf. Spiridon, un corp reabilitat dar nefuncțional din lipsă de aparatură. Pacienții cu arsuri din Moldova sunt refuzați la București sau Tg Mureș, iar la Iași mor cu zile, clinica de aici neputând trata arsurile grave. S-a promis sală polivalentă, stadion modern, iar acum privim cum Târgoviște, Craiova, Alexandria beneficiază de fonduri guvernamentale, iar Iașul bifează promisiuni. Centuri pentru Podu Iloaiei, Tg. Frumos, Pașcani, Hârlău, orașe sufocate de traficul de tranzit, nici nu există scenarii viabile la ora actuală. Putem face trei conferințe de presă cu minciunile ultimilor trei ani de Guvernare PSD! De câte dovezi mai este nevoie când după trei ani este atât de evident că în epoca Dragnea, Iaşul şi Moldova nu vor conta, iar demnitarii PSD Iaşi vor fi doar niște marionete obediente în ecuaţia asigurării majorităţii parlamentare?!”, a declarat Costel Alexe, preşedintele PNL Iaşi.

Totodată, deputatul Costel Alexe a făcut un îndemn către ieşeni să voteze la Referendum pe 26 mai.

“Și-au trădat cu nerușinare proprii alegători fiind conștienți că mulți dintre ei nu vor mai fi aleşi iar 2020 va fi final de mandat și carieră pentru toți partizanii lui Liviu Dragnea din Iași și din Moldova! Iaşul merită mai mult decât firmiturile primite de la Guvernarea PSD! Nu ne mai permitem să asistăm impasibili când România gâfâie sub asediul loviturilor PSD! Fac un apel către toți oamenii de bună credință din Iași, ba chiar și către cei care sunt rezidenți temporar aici, căci au drept de vot la europarlamentare: ieșiți la vot pe 26 mai, căci orice vot împotriva PSD este un vot pentru moțiunea poporului, iar pe 26 mai ieșenii, moldovenii, românii vor vota covârșitor pentru îndepărtarea flagelului PSD de la putere!”, a mai spus deputatul Costel Alexe.