Liberalii din CJ: PSD în fața unui mandat ratat pentru Aeroportul Internațional Iași

0
936

Grupul consilierilor judeţeni PNL au atras atenţia în privinţa managementului defectuos al Aeroportului Iaşi. În ultimii 3 ani, Aeroportul nu a avut nicio investiţie notabilă, totul fiind doar la nivel de discuţii şi hârtii plimbate prin birouri.

Romeo Vatră, liderul grupului PNL din CJ:

După trei ani din mandatul lui Maricel Popa, în care s-au făcut zero investiții la Aeroport, PSD a tras concluzia că liberalii sunt vinovați pentru acest insucces. PSD a uitat că a pus un manager fără cunoștințe de specialitate în fruntea aeroportului, că a pus un președinte de Consiliu de Administrație fără studii superioare, cu toate astea, PNL este de vina pentru incompetența lor de a stabili și respecta un plan pe care tot ei l-au propus pentru dezvoltarea aeroportului.

Nu PNL a redactat scrisoarea de așteptări prin care s-a propus realizarea zonei cargo în clădirea Aviației Utilitare, nu PNL a gândit și redactat planul de administrare al aeroportului pentru actualul mandat, nu PNL este cel care a concediat jumătate din directorii și specialiștii de la Aeroport.

Înțelegem că îi deranjează pe tovarășii de la PSD că suntem foarte atenți la toate proiectele care vizează aeroportul, îi deranjează că avem o bună cunoaștere a realităților de la Aeroportul Iași, îi deranjează că urmărim respectarea strategiei de dezvoltare propuse prin planul de administrare, îi deranjează că monitorizăm să nu facă praf încă unul din puținele lucrurile bune care s-au întâmplat până acum în județul Iași.

Pentru a demonstra interesul PSD de a își ascunde neputința în spatele demagogiei și atacurilor recente la adresa consilierilor județeni ai PNL, vă prezentăm situația obiectivelor de investiții asumate deopotrivă de către Consiliul Județean și actuala conducere a aeroportului:

  1. Zona Cargo propusă a fi realizată în clădirea Aviației Utilitare. Această clădire parăsită trebuia să fie reabilitată anul trecut. Bineînțeles că nu s-a concretizat această investiție și nici nu se va mai face ceva pentru că au schimbat destinația clădirii, fiind concesionată în ultima ședință de CJ către Institutul General de Aviație.
  2. Extinderea platformei de parcare și mișcare a avioanelor este o investiție esențială pentru colaborarea cu Aerostar, dar necesară și pentru a mări numărul de locuri de parcare pentru aeronave de la 9 la 14 aeronave. Conducerea aeroportului a propus finalizarea acestei investiții la 1 noiembrie 2019, dar nici nu au început sa lucreze la proiect. Compania Aerostar, cea care va face o investiție de 10 milioane Euro la aeroport într-o baza de mentenanță avioane civile, așteaptă de la 1 ianuarie 2019 ca această platformă să fie gata.
  3. Extinderea terminalului T3 este o investiție obligatorie și urgentă, pentru care încă nu s-a stabilit dacă se va face o extindere sau se va realiza un terminal nou la est de pistă. În ciuda priorității acestei investiții, termenul de realizare este nedefinit.
  4. Construcția unui nou turn de control se află la stadiul de două rânduri scrise în planul de administrare al aeroportului.

Nicio investiție propusă de actuala conducere a Aeroportului Iași nu s-a concretizat până acum. Tovarășii din PSD nu vad bârna din ochii aeroportului, unde singurul succes repurtat de ei este că au reușit pesedizarea lui în urma jihadului declanșat împotriva specialiștilor de la Aeroportul Iași.

În ciuda minciunilor proliferate public de Maricel Popa, grupul consilierilor județeni ai PNL Iași a susținut și va susține proiectele importante care vizează dezvoltarea aeroportului. Am dovedit că suntem receptivi la dialog și argumente, dar asta nu presupune să dăm un vot în alb pentru orice le trece prin cap ‘experților’ care conduc aeroportul și Consiliul Județean. Nu avem nicio obligație fața de PSD. Avem obligația față de ieșeni de a demonstra o gândire critică, o buna cunoaștere a realităților de la Consiliul Județean, de la societățile și regiile subordonate, de a apără ce s-a făcut bun pentru Iași până acum și de a susține investițiile importante pentru Iași.