La Pașcani nu s-au găsit fonduri pentru bursele elevilor, dar se dau 10.000 de euro pentru un proiect peste Prut

0
2802

Consilierii locali PNL Pașcani au semnalat o altă anomalie la vârful primăriei, de data aceasta fiind vorba de un proiect care urmează să facă obiectul dezbaterii deliberativului local. Liberalul Claudiu Bodoașcă a subliniat că la Pașcani nu s-au găsit fonduri pentru mărirea burselor elevilor sau rezolvarea problemei căldurii dar urmează să fie alocate fonduri pentru un proiect din orașul Ialoveni, Republica Moldova. Proiectul, în valoare de 10.000 de euro, este rezultatul unui parteneriat între Primăria Pașcani și orașul Ialoveni și presupune “Crearea acesului cetățenilor în instituțiile publice amplasate pe strada centrală a orașului Ialoveni”.

“În situatia când luna trecută a motivat că bursele elevilor nu pot fi majorate deoarece nu sunt bani, în situația când sunt pășcăneni ce îngheață în case deoarece nu au posibilități materiale să-și monteze centrale termice, în situația când foarte multe proiecte de investiții ce au indicatori tehnico economici aprobați de CL: locuri de joacă, terenuri de sport, reabilitare străzi, cimitir, lacul Pestișorul, piață, etc, bat pasul pe loc din lipsa de finanțare, domnul primar vrea să finanțeze investiții în orașul Ialoveni! Știu că zilele trecute primarul orașului Ialoveni a fost la Pașcani, pentru semnarea acordului de infrățire și mai stiu că cei din Ialoveni sunt renumiți pentru vinurile lor dar, cu toate acestea , anumite stări de euforie nu vă dă dreptul ,domnule primar, să confundați Fondul de rezervă, creat din taxele și impozitele pășcănenilor, cu pușculița proprie. Cu toată prietenia pentru frații noștrii de peste Prut, consider că în acest moment Pașcaniul are prea multe probleme proprii și nu-și poate permite să finanțeze investiții în Ialoveni”, a declarat consilierul local Claudiu Bodoașcă.

“Cum este posibil să fie propus un astfel de proiect în condițiile în care, în ultimele luni, domnul primar s-a plâns în continuu că municipalitatea nu mai are bani, n-are bani de centrale pentru locuințele aflate în proprietatea sau administrarea UAT-ului, n-are bani de majorarea burselor elevilor, n-are bani să demareze proiectele de investiții ale căror indicatori au fost aprobați, cum ar fi noul cimitir sau piețele, plus multe altele? Colac peste pupăză, sute de pășcăneni stau acum în frig și se spală la lighean deoarece nu-și permit să-și monteze sisteme de încălzire, după ce administrația PSD a condus regia de termoficare în pragul falimentului. Cât de indiferentă poate fi conducerea Primăriei la problemele municipiului nostru și cât de sfidătoare poate fi la adresa pășcănenilor propunând acest proiect?”, a comentat Alexandru Dandu, consilier local PNL Pașcani.