Klaus Iohannis, mesaj ferm: România nu este în faza unei relaxări a măsurilor stricte

0
886

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat miercuri că măsurile impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus trebuie respectate cu stricteţe pentru a se ajunge la o relaxare a acestora, șeful statului menționând că România nu este în faza relaxării unor măsuri precum anunță alte state membre ale Uniunii Europene.

“Vremea este frumoasă, auzim la ştiri că sunt unele ţări unde se face un plan pentru relaxare. Oricât de rău îmi pare, trebuie să vă spun clar, pe faţă: noi, în România, nu suntem în această fază; la noi, în România, din păcate, numărul de cazuri creşte, numărul de persoane care sunt tratate în urgenţe creşte şi chiar dacă ne dorim cu toţii să se termine cât mai repede această criză, vă spun că la noi încă nu suntem în faza în care putem să ne relaxăm. Depinde de noi cât mai durează până putem să venim cu un plan de relaxare a măsurilor, fiindcă această infecţie, acest virus merge de la om la om. Dacă respectăm, aş spune chiar cu sfinţenie, regulile impuse de autorităţi – să nu ne întâlnim cu persoane, să evităm contactul fizic, să ne izolăm, să ieşim din casă numai atunci când trebuie -, atunci cu siguranţă vom putea mai repede să ajungem la faza de relaxare, să ne reluăm aproape normal viaţa”, a afirmat Iohannis după ce a vizitat Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei.

El a spus că dacă va exista o relaxare prea rapidă, se poate ajunge “în faza în care aceste măsuri trebuie prelungite încă luni de zile şi nimeni nu-şi doreşte aşa ceva”.

“Măsurile trebuie respectate cu stricteţe în continuare pentru a ajunge şi noi la momentul potrivit, în situaţia să relaxăm unele dintre aceste măsuri”, a arătat şeful statului.

Până în prezent, Austria și Danemarca și-au manifestat public intențiile de a ridica treptat, după Paștele catolic, măsurile stricte luate în contextul stopării răspândirii pandemiei cu noul coronavirus, iar Germania plănuiește, de asemenea, o reluare graduală a vieții publice. În contextul acestor anunțuri, Comisia Europeană va prezenta săptămâna viitoare recomandări pentru a asigura o ieşire coordonată din perioada de izolare impusă pentru a limita propagarea noului coronavirus.

Până astăzi, 8 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.761 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 528 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 209 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 344 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 162 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.556 de persoane. Alte 89.976 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 47.207 de teste.