Investiţie de 1,3 milioane euro într-o clădire a Universităţii Tehnice din Iași

0
720

Lucrările de consolidare şi de reabilitare a unui corp de clădire a Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi vor fi realizate de către o companie din Bacău, Dalexem Prodcom, scrie presa locală.

Lucrările sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, unul dintre programele prin care România accesează fondurile europene structurale şi de investiţii provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, iar valoarea totală estimată este de 6.410.870 de lei, adică peste 1,3 milioane de euro.

Proiectul face parte din Axa prioritară 10 – Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale, Prioritatea de investiţii: 10.1 – Investiţiile în educaţie şi formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurii de educaţie şi formare, obiectivul acestui proiect fiind acela de a creşte relevaţa învăţământului terţiar universitar în relaţie cu piaţa forţei de muncă.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul de achiziţii publice SEAP, contractul urmăreşte mai multe linii bugetare, dar cea mai mare parte a sumei, adică 6.036.137 de lei (peste 1,2 milioane de euro), este destinată construcţiilor şi instalaţiilor. În cadrul menţiunilor legate de cheltuielile realizării acestui proiect se menţionează însă că valoarea estimată a constractului nu cuprinde şi suma aferentă cheltuielilor diverse şi neprevăzute, acestea putând fi accesate, după caz, în funcţie de necesităţi, prin modificarea contractului.

Contractul a fost câştigat de compania din Bacău prin procedură simplificată, conform menţiunii de pe SEAP, anunţul cu privire la câştigarea licitaţiei, în cadrul căreia s-a luat în considerare cel mai mic preţ, fiind dat spre publicare la finalul anului trecut, pe 30 decembrie.