Instanţa supremă, aşteptată să pronunţe astăzi soluţia în dosarul lui Liviu Dragnea

0
929

Instanţa supremă este aşteptată să pronunţe, joi, soluţia în dosarul DGASPC în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de fapte de corupţie alături de fosta sa soţie, Bombonica Prodana. Decizia nu va fi definitivă.

La ultimul termen, procurorii au cerut închisoare cu executare pentru toţi inculpaţii din dosar. În cazul lui Liviu Dragnea, DNA a solicitat până la 7 ani şi 6 luni de detenţie, dar şi anularea suspendării pedepsei din dosarul Referendumului.

În ceea ce o priveşte pe fosta soţie a lui Liviu Dragnea, procurorii au renunţat la acuzaţii, întrucât aceasta a achitat prejudiciul, informează MEDIAFAX.

Potrivit procurorilor, “în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”.