Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad au identificat cauzele mortalității piscicole din lacul Ezăreni

0
799

În ultimele zile inspectorii de specialitate în domeniul gospodăririi apelor împreună cu personal de la Laboratorul de Calitatea Apei din cadrul Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad au prelevat probe pentru analize fizico-chimice din acumularea Ezăreni – județul Iași pentru identificarea cauzelor mortalității piscicole semnalate de angajați din cadrul S.G.A. Iași.

Întrucât în ultima perioadă în Iași au fost înregistrate temperaturi ridicate, care generează manifestarea unor fenomene specifice și modificări sezoniere în apele lacurilor de acumulare, A.B.A Prut-Bârlad a intervenit imediat pentru a remedia situația din teren. Din verificările efectuate la fața locului nu au fost identificate surse de poluare, iar din analiza probelor de apă prelevate din diferite secțiuni relevante pentru o analiză cât mai judicioasă a calității apei, s-a constatat existența unor valori foarte reduse ale oxigenului dizolvat, ceea ce justifică mortalitatea piscicolă, cauzele fiind naturale.

Biologii din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad afirmă că stagnaţia de vară din lacurile eutrofe duce la o scădere puternică a concentraţiei de oxigen,din cauza descompunerii substanțelor organice rezultate și în urma descompunerii organismelor acvatice, a temperaturii foarte ridicate și a adâncimilor reduse ale apei. Pentru a preveni acest fenomen, care afectează populațiile piscicole, personalul de la Sistemele de Gospodărire a Apelor acționează, intervenind cu instalații specifice pentru aerarea apei, astfel încât să poată fi asigurată o creștere a cantităților totale de oxigen din apă.

În fiecare vară ne întâlnim cu astfel de fenomene în perioadele caniculare, iar angajații Sistemelor de Gospodărire a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad monitorizează acumulările de apă aflate în administrare și intervin, atunci când din considerente locale este necesară implicarea personalului de specialitate.” au declarant reprezentanții  Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad.