Cinci mari proiecte urbanistice respinse ieri la Primărie

0
867

Comisia de urbanism a aprobat ieri noi proiecte imobiliare. În cadrul şedinţei au fost dezbătute 14 iniţiative, iar nouă au fost aprobate, arată ziaruldeiaşi.ro Dintre acestea, două aparţin Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Ambele fac referire la construirea de poligoane: unul pe Calea Chişinăului, pe o suprafaţă de circa 7.500 mp, şi celălalt în zona C.A. Rosetti, pe aproape 40.000 mp. Ambele proiecte prevăd şi zone destinate amenajării unui heliport. Dintre iniţiativele private, unul dintre proiecte face referire la construirea a două blocuri cu 11 etaje aproape de Rond Vechi CUG, peste drum de blocul aflat în construcţie la stradă, spre Selgros. Investitorul este o persoană fizică ce deţine în proprietate peste 3.000 mp şi promite amenajarea a circa 100 de locuri de parcare. Im­portant de precizat este că amplasamentul are deschidere la ambele străzi din zonă, iar accesul rutier va fi făcut pe aleea Tudor Neculai, în timp ce de pe şoseaua Nicolina va fi doar acces pietonal.

Consilierii locali au mai aprobat construirea de locuinţe individuale (str. I.I. Mironescu 10, str. Viticultori T64, str. Voineşti 10 şi Bucium T176) precum şi amenajarea unui spaţiu comercial în zona Can­temir. În schimb, un proiect de amploare propus de către doi investitori a fost amânat. Iniţiativa prevede construirea a circa 80 de imobile în Bucium, în spatele ansamblului I.C. Brătianu, care să adăposteasă locuinţe individuale şi colective. Regimul de înălţime propus este unul redus (două etaje), iar înălţimea maximă ajunge la 9 metri. Însă consilierii au amânat luarea unei decizii şi au cerut investitorilor clarificări privind circulaţiile şi accesul auto în zonă.

Tot în Bucium, şi tot în apropiere de ansamblul de vile I.C. Brătianu, consilieri au respins proiectul firmei Agim SRL. Comisia a considerat că societatea a propus două funcţiuni „incompatibile“: incubator de afaceri şi locuinţe colective, deşi, în alte cazuri, o astfel de funcţiune mixtă nu a constituit un motiv de respingere. Agim SRL are o suprafaţa de aproape 5.000 mp, cu deschidere la şoseaua Bucium, şi a propus construirea a trei imobile, fiecare cu câte şase etaje. Iniţial, dezbaterile din Comisie s-au axat pe regimul de înălţime propus, fiind apreciat faptul că este prea mare, pentru ca în final să se ajungă la motivul menţionat mai sus. Modul în care au decurs discuţiile a relevat faptul că unii consilieri din Comisie au pornit din start cu ideea respingerii iniţiativei. Un alt proiect ce a fost respins a vizat construirea unui ansamblu cu cinci imobile, tot în Bucium, cu demisol, parter şi două etaje. În acest caz, motivul a fost ceva mai clar: consilierii au respins ideea unei parcări etajate propuse de investitor în condiţiile în care suprafaţa terenului deţinut în proprietate ajunge la peste 3.600 mp.