India a urcat pe locul 2 în topul celor mai afectate țări de pandemie, raportând peste 90.000 de cazuri COVID într-o singură zi

0
660

India a raportat duminică peste 90.000 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, stabilind astfel un nou record global pentru o singură zi. Țara asiatică a depășit Brazilia la numărul total de cazuri de infectare cu coronavirus, urcând pe locul doi în lume cu un bilanț de peste 4,2 milioane de bolnavi COVID, scrie The Guardian

Experţii medicali afirmă că India se confruntă cu al doilea val al epidemiei în anumite regiuni ale sale şi că numărul de cazuri a crescut datorită dezvoltării capacităţilor de testare şi din cauza relaxării restricţiilor ce vizau deplasările cetăţenilor indieni.

În timp ce guvernul a redus restricţiile, India este în prezent ţara unde numărul de cazuri creşte cel mai rapid, cu peste 80.000 de noi cazuri pe zi, şi cel mai mare număr de decese zilnic, peste o mie.

În doar treisprezece zile, a doua cea mai populată ţară din lume a trecut de la 3 la 4 milioane de cazuri, mai rapid decât Statele Unite şi Brazilia, scrie Agerpres.

Pandemia se răspândeşte în prezent în zonele rurale, cu un sistem sanitar inadecvat şi, în acelaşi timp, reapare în oraşe mari, precum New Delhi şi Mumbai. Aproape un sfert dintre noile cazuri zilnice sunt înregistrate în statul Maharashtra, din care face parte Mumbai.