Aeroportul Internațional Iași, pregătit pentru o nouă investiție!

0
823

Autoritățile judeţene au arătat primele schiţe legate de noua construcţie T4 de la Aeroportul Internaţional Iaşi. Proiectul ar urma să fie făcut pe o suprafaţă de 30.000 metri pătraţi lângă actualul Terminal T3 și dat în folosinţă în 2015.

Unul dintre cele mai importante proiecte derulate de Consiliul Județean Iași este cel al extinderii Aeroportului Internațional Iași.

Primul pas este ridicarea unui nou terminal de pasageri cu o suprafață de 30.000 mp, de aproape 10 ori mai mare decât actualul terminal T3. Acesta va avea 3 nivele, cu o capacitate de procesare de 3,5 milioane pasageri pe an, până în 2045. Termenul de finalizare al proiectului este finalul anului 2023. Construirea unei parcări mai mari este de asemenea inclusă în acest proiect.
Costurile totale sunt de 80 milioane euro, din care 75% reprezintă fonduri nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare
”, a afirmat Sorin Afloarei, vicepreşedintele CJ Iaşi.

Proiectul va cuprinde o serie de facilități din perimetru, urmând a acoperi nevoile aerogării în următorii 20 de ani.

Noul terminal T4: 3,5 milioane de pasageri pe an, până în 2045

Un nou terminal de 30.000 de metri pătrați la Aeroportul Iași, zone cu hoteluri și restaurante și locuri de parcare în zona aerogării. Toate acestea vor fi incluse în viitorul proiect de modernizare al regiei autonome, proiect care va beneficia de finanțare cu fonduri europene.


Primul pas este legat de noul terminal T4, de la Aeroportul Iași, clădire cu o suprafață de 30.000 de metri pătrați. Valoarea investiției este de circa 80 de milioane de euro, 75 la sută din fonduri urmând a fi alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Aerogara va împrumuta restul sumei de la o instituție bancară, pentru a acoperi co-finanțarea. Noul terminal va fi gata până în 2024, urmând ca restul proiectului să fie implementat în anii următori.

Conform conducerii de la Aeroportul Iași, noul terminal de pasageri va putea procesa 3,5 milioane de persoane pe an până în cursul lui 2045.

Este vorba despre un terminal care ne-ar satisface prioritățile până în 2045. Este un termen lung pe care dorim să-l acoperim, să nu mai umblăm de fiecare dată la o bucățică de terminal, ne dorim să facem unul care să reprezinte întreaga regiune. Este un proiect optimist, unul de valoare mare, pe care vrem să-l finalizăm în termen scurt. Suntem presați de timp, dar suntem optimiști. Lucrăm în echipă, suntem sprijiniți de Consiliul de Administrație, de Consiliul Județean…”, a precizat Vasile Stoicea, directorul Aeroportului Iași, potrivit bzi.ro.

Pe lângă noul terminal vor apărea și spații noi de parcare, dar și hoteluri și restaurante.

Îmbarcare direct în aeronavă de pe noul terminal T4

Noul terminal va avea o suprafață de circa 30.000 de metri pătrați, de aproape 10 ori mai mare decât actualul T3, construit în 2015.

Actualul terminal T3 are 3.600 de metri pătrați. Prin noul terminal, va fi acoperită ca trafic perioada de până în anul 2045. Zone de dezvoltare mai sunt, vorbim despre zona de est, care poate fi folosită. Noul terminal este dedicat curselor externe. Va fi folosit și pentru curse interne, pentru o perioadă, până va crește traficul de pasageri. Noul terminal va avea îmbarcare direct în aeronavă, prin poduri suspendate. Începând cu 2024, va fi un aeroport care va deservi o zonă foarte largă și cu mai multe destinații”, a mai spus Vasile Stoicea.