Ieşenii pot face analize gratuite oriunde în ţară, doar cu trimitere de la medicul de familie

0
735

Începând cu 1 decembrie 2020, asigurații pot beneficia de investigații paraclinice gratuite pe întreg teritoriul României, în baza biletului de trimitere eliberat de medici aflați în relație contractală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate, scrie presa locală.

Ce înseamnă acest lucru? „Este o facilitate importantă pentru pacienți. Ei pot lua trimitere pentru analize medicale de la medicul lor de familie din Fălticeni, de exemplu, și pot face analizele la Iași, la ce laborator doresc, indiferent de casa de asigurări la care sunt înscriși. Așa cum și ieșenii, de asemenea, pot face analize gratuite la București, Cluj, sau oriunde doresc, doar cu trimitere de la medicul lor de familie“, explică ec. Radu Țibichi, director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Iași.

Astfel, cei mai avantajați de această modificare par a fi, în special, locuitorii din orașele mici unde numărul laboratoarelor de analize sau al farmaciilor este clar limitat, comparativ cu situația din Iași, de exemplu.

Este o idee bună și corectă și, evident, în favoarea asiguraților. Pe de altă parte, liberalizezi competiția dintre actorii din sistem, și acest lucru nu este nici pe departe un lucru rău. Din contră, aș putea spune“, este de părere Conf. Dr. Liviu Oprea, medic de familie și președintele Colegiului Medicilor Iași.

Până la această dată, aceste servicii se puteau acorda doar de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se aflau în relație contractuală cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care se afla în contract și medicul care a emis biletul de trimitere. Adică dacă erai asigurat la Casa OPSNAJ, nu puteai merge decât la anumite laboratoare medicale sau farmacii care aveau contract cu instituția menționată. Și, evident, invers, cei care erau asigurați la CNAS nu puteau accesa laboratoarele si farmaciile aflate în contract cu Casa OPSNAJ. „Din acest motiv, unii asigurați au plecat de pe listele medicilor de familie aflați în contract cu OPSNAJ, deși nu aveau nicio problemă cu calitatea serviciilor medicale oferite de aceștia, și s-au înscris la medici aflați în contract cu CNAS, pentru că li se oferea o plajă mai largă de servicii și nu mai erau obligați să meargă doar la anumite laboratoare sau farmacii“, detaliază dr. Oprea.  

Faptul că persoanele asigurate au acum posibilitatea să meargă la oricare laborator sau farmacie doresc, în oricare localitate din România, este un câștig pentru asigurat, pentru că, susține dr. Liviu Oprea, „casele de asigurări nu trebuie să fie în competiție, ele trebuie să fie în slujba oamenilor“.

Citește articolul integral AICI.