Iași: Peste 100 de amenzi pentru nepurtarea măștii de protecție în spații publice

0
714

În perioada 30 octombrie – 01 noiembrie 2020, jandarmii ieșeni au continuat misiunile pentru asigurarea publice și punerea în aplicare a măsurilor stabilite, pe linia  prevenirii răspândirii virusului SARS Cov2, alături de celelalte structuri M.A.I. – Poliție și Poliție de Frontieră, sub coordonarea Instituției Prefectului.

Pe timpul activităților desfășurate în teren au fost aplicate un număr de 153 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 20.700 lei. Dintre acestea, un număr de 105 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară sau portului mijloacelor de protecție individuală. 

Duminică, 01 noiembrie a.c. două persoane au fost sancționate cu avertisment scris deoarece nu purtau masca în incinta sălii de așteptare din Gara Iași, iar alte patru persoane au primit tot avertismente scrise, fiindcă nu purtau  mijloacele de protecție individuală în incinta Pieței Alexandru cel Bun din Iași. Toți cei avertizați și-au luat măsurile de protecție, imediat, după solicitarea jandarmilor.

Jandarmeria Iași recomandă cetățenilor respectarea regulilor privind distanțarea fizică, evitarea aglomerațiilor  și purtarea măștii atât în spațiile închise, cât şi în spațiile publice deschise.

Cetățenii pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul forțelor de ordine publică, fie direct, fie prin apelarea numărul unic de urgență 112.