Municipiul Iaşi a câştigat titlul de Capitală a Tineretului din România, în cadrul Galei Tineretului din România, organizată la Baia Mare. Reuşita Iaşului s-a datorat conceptului #rISeUP!, bazat pe un buget consilidat estimat la aproximativ 500.000 de euro. Astfel, mandatul noii Capitale a Tineretului își va produce efectele în perioada 2 mai 2019 – 1 mai 2020.
În calitate de Capitala Tineretului din România, Iașul își dorește să poată antrena tinerii, organizațiile de tineret și întreaga comunitate ieșeană într-un amplu proces de dezvoltare urbană. #rISeUP! urmărește dezvoltarea unor legături sustenabile între organizațiile de tineret și administrația publică locală, alături de crearea unui cadru propice unde structurile de tineret și initiativele îndreptate către tineri să poată coaliza, astfel încât eficiența și impactul lor asupra comunității să fie sporite.
„Actualmente, în Municipiul Iași trăiesc aproape 400.000 de locuitori, dintre care aproape jumătate sunt copii și tineri cu vârste cuprinse între 0 și 35 de ani. În procesul de pregătire al candidaturii am organizat o serie de întâlniri cu mediul academic și cu cel privat, dar și o serie de consultări între ONG-urile din oraș, cu participarea a peste 600 de elevi din liceele ieșene. Urmare a acestor întrevederi am indentificat un interes autentic și o dorință semnificativă de implicare din partea celor prezenți. În acest context, prin programul «Iași – Capitala Tineretului din România 2019-2020» ne dorim să punem împreună bazele unei colaborări sustenabile și durabile între structurile de tineret, autoritățile publice locale și mediul de afaceri din județ. Astfel, toate proiectele care se vor derula sub umbrela conceptului #rISeUP! sunt menite să creeze cadrul ideal unde domeniile de interes pentru tineri să devină domenii relevante și pentru partenerii noștri instituționali și cei din mediul privat”, se arată în dosarul de candidatură al Municipiului Iași.
Adițional premiului de 50.000 de euro câștigat de tinerii ieșeni, pentru acoperirea și întregirea sumelor stipulate în bugetului proiectului aportul financiar va veni din partea administrației publice locale și a mediului de afaceri privat.