Guvernul a majorat salariul minim net cu 10%, de la începutul anului viitor

0
463

Guvernul va majora salariul minim pe economie cu aproape 11%, ceea ce se traduce cu o creștere netă de 10 procente. Majorarea se va aplica de la începutul anului viitor.

Majorarea reprezintă o creștere brută de 10,9 %, ceea ce în valoare absolută înseamnă 250 de lei în sumă brută. În valoare netă, salariul va crește cu 10%.

În prezent, salariul minim pe economie a fost stabilit, în ianuarie 2021, la 2.300 de lei brut, astfel că angajații primesc un salariu minim net de 1.386 lei. La un salariu brut de 2.550 lei, un angajat va primi un salariu net de 1.524 lei, ceea ce reprezintă o creștere netă de 138 lei.

Conform datelor comunicate de Inspecția Muncii, în prezent sunt circa 1.970.000 salariați cu contracte de muncă active și normă întreagă cu salariul mai mic de 2.550 lei.