Guvernul a aprobat astăzi desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

0
943

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat astăzi că a fost aprobată desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Conform declarației acestuia, cauzele și posturile vor fi preluate de alte instituții.

Potrivit purtătorului de cuvânt, cauzele aflate în curs de soluționare la nivelul SIIJ se vor transmite pe cale administrativă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție parchetelor competente care vor continua soluționarea acestora, urmând ca cele soluționate aflate în arhiva Secției să se transmită în termen de 180 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii.

Mai mult decât atât, posturile aflate în schema de funcții și de personal a secției la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și se preiau de Secția de urmărire penală și criminalistică începând cu data desființării secției, procurorii din cadrul acesteia, inclusiv cei cu funcții de conducere, revin la parchetele de unde provin sau la parchetele unde au promovat, în condițiile legii, pe perioada desfășurării activității în cadrul secției.

Dan Cărbunaru a mai explicat că, în ceea ce privește competențele, acestea urmează să fie preluate de Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru infracțiunile săvârșite de judecătorii și procurorii care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și curtea militară de apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe.

Parchetele de pe lângă curțile de apel pentru infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale militare și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, procurorii anume desemnați efectuează urmărirea penală în situația în care, alături de magistrați, sunt cercetate și alte persoane, doar dacă din motive temeinice privind buna desfășurare a urmăririi penale, cauza nu poate fi disjunsă, regula fiind disjungerea”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, potrivit Mediafax.

Proiectul aprobat astăzi de Guvern mai conține reglementări privind desemnarea procurorilor, numărul maxim de procurori din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel și condițiile pentru desemnare în cadrul acestei secții și în cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel.