Conducerea MS ajunge pe mâna procurorilor: Plângere penală pe numele lui Vlad Voiculescu, Andreea Moldovan şi Ştefan Voinea

0
805

Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, a depus la DIICOT o plângere pe numele ministrului Vlad Voiculescu, a secretarului de stat Andreea Moldovan, a consilierului onorific Ştefan Voinea, dar și față de „persoane neidentificate, care au acționat sub directa coordonare a sus-numiților” pentru publicarea unor date despre pandemie şi vaccinare, relatează știripesurse.ro.

„La începutul lunii martie, conform informațiilor apărute în spațiul public, consilierul onorific al ministrului sănătății, numitul VOINEA ȘTEFAN, după accesarea repetată a site-ului Registrului Electronic Național de Vaccinări, a dat publicității o serie de date nepublice existente pe acesta, referitoare la pandemia cu virusul SARS-COV-2 și vaccinare, defalcate pe județe și centre de vaccinare, oferind astfel, în mod ilicit, o radiografie neautorizată a unor elemente de natură a pune în pericol atât securitatea datelor dar și a vieții unor persoane și/sau a unor obiective, cu consecința afectării siguranței naționale.

Conform declarațiilor publice ale Consilierul onorific al Ministrului Sănătății, numitul Voinea Ștefan, postate pe pagina de Facebook a acestuia, rezultă următoarele elemente de natură a avea impact direct asupra stării de fapt:

,,În calitate de Consilier onorific al Ministrului Sănătății, coordonez activitatea de transparentizare cu privire la datele despre pandemie și vaccinare. Pentru acest lucru am avut acces la registrul electronic național de vaccinări, printr-un cont cu permisiuni limitate. Acest cont permite doar raportări și nu oferă acces la date cu caracter personal.

Am exportat datele pentru transparentizare pe pagina www.data.gov.ro, la solicitarea Ministrului.”

Din aceleași declarații publice ale numitului Voinea Ștefan, reies și următoarele aspecte relevante asupra infracțiunilor sesizate:

,,Nu am transmis nimănui parola de acces la RENV, am folosit-o eu, doar că fiind weekend și în deplasare cu familia, am solicitat accesul ca să pot să lucrez (…)

Am încercat apoi să mă conectez și pentru că eram pe drum am indicat care este adresa de IP fix (VPN) pe care o voi folosi. Acea adresă IP este alocată unui data center din Germania.

Deși am anuțat colegilor din minister noua adresă IP, am încercat conectarea, dar nu am reușit pentru că adresa nu fusese introdusă încă în lista acceptată de registrul electronic național al vaccinării.”

Trebuie precizat în acest context faptul că Institutul Național de Sănătate Publică este entitatea juridică la nivel central care gestionează sistemele informatice aferente vaccinării iar platforma de programare la vaccinare este dezvoltată și administrată de către Serviciul de Telecomunicații Speciale. Centrele de vaccinare sunt organizate de către Direcțiile de Sănătate Publică Județene și sunt comunicate atât Institutului Național de Sănătate Publică, cât și Serviciului de Telecomunicații Speciale pentru a le asigura funcționalitatea. Accesul la platformă se realizează doar pe baza unui cont prealocat și a unei parole, acestea fiind acordate Ministerului Sănătății pe baza soliticărilor, verificărilor și raporturilor de conlucrare interinstituțională”, se arată în motivarea plângerii penale depuse la DIICOT de Mugur Ciuvică, potrivit ştiripesurse.ro.

„Declarațiile publice realizate de Secretarul de stat Moldovan Andreea Ana-Maria pe tema acestui incident de securitate evidențiază faptul că accesul Consilierului Onorific Voinea Ștefan, nu ar fi putut fi realizat fără sprijinul acestui Secretar de Stat și al Ministrul Sănății, prin punerea la dispoziție în mod ilicit a elementelor de logistică și infrastructură informațională”, mai spune Mugur Ciuvică.

„În ceea ce îl privește pe Ministrul Sănătății, numitul Voiculescu Vlad, poziția publică exprimată de acesta evidențiază, în mod ilicit, o legimitare post factum a activității consilierului onorific, din cuprinsul afirmațiilor sale reieșind faptul că a facilitat accesul acestuia la sistem”, se mai arată în motivarea plângerii depuse.

Mugur Ciuvică cere efectuarea de cercetări în vederea stabilirii răspunderii penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,constituirea unui grup infracțional organizat”, ,,accesul ilegal la un sistem informatic”, ,,perturbarea funcționării sistemelor informatice”, ,,transferul neautorizat de date informatice” și ,,operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice”, potrivit stiripesurse.ro.