FOTO Surorile gemene din Iași care au cucerit Everestul – sunt cele mai tinere alpiniste din Europa

0
796

Delia şi Iulia Zanoschi au fost încă de mici energice, de parcă bateriile nu li se terminau niciodată, iar de natură nu se puteau despărţi niciodată, aşa că mereu au avut nevoie de activităţi care le provoace, să le astâmpere dragostea de natură şi să le consume tot surplusul de energie. Aşa că au descoperit muntele, chiar dacă nu prea ştiau multe despre „mountaineering”, așa cum relatează ZiaruldeIași.ro care prezintă povestea surorilor gemene din Iași care au cucerit Everestul!

Primul munte peste 5000m pe care l-am urcat a fost în 2016 când am mers într-o excurise în Africa şi am urcat pe Kilimanjaro. Deşi nu ştiam multe despre mountaineering atunci ne-a plăcut mult şi ne-am simţit foarte fericite când am ajuns top of Africa. Când ne-am întors acasă după această experienţa, am vrut să avem un obiectiv care să ne sperie şi să ne inspire. Aşa am ales să încercăm să batem un record mondial pentru cele mai tinere persoane care au terminat cei mai înalţi 7 munţi şi 7 vulcani din fiecare continent. Ceea ce a început ca o pasiune pentru natură a devenit o aventura de 5 ani să cucerim varfuri din ce în ce mai înalte şi tehnice şi să ne împingem limitele”, a mărturisit Delia Zanoschi despre planurile lor şi modul în care a început pasiunea pentru munte.

Iar dragostea pentru tot ceea ce fac au o însemnătate şi mai puternică având în vedere că sunt surori gemene. Tinerele explică faptul că alpinismul este în general un sport masculin, cu aproximativ 5% femei, iar faptul că ele două au mereu un partener de antrenament le bucură. Încearcă însă să le inspire şi prietenilor dragostea pentru munte, iar când reuşeşte să îi atragă de partea iubitorilor de natură şi pe cei mai sedentari le aduce mereu un sentiment de satisfacţie.

Un exemplu e o prietenă care a crescut într-o familie de fumători şi avea astm cu care am mers împreuna pe Kilimanjaro – când a ajuns în vârf a fost un moment foarte emoţionant pentru ea pentru că nu credea că va fi capabilă să urce vreodată pe un munte aşa înalt. I-a dat încredere şi puterea să îşi depaşească limitele”, explică Delia.

O pasiune care poate lua vieţi

Chiar dacă fiecare provocare aduce la final şi satisfacţii care nu se pot uita niciodată, fiecare experidiţie are şi momente mai puţin plăcute. Gemenele îşi amintesc că în fiecare expediţie au avut membri care s-au îmbolnăvit serios, iar faptul că se aflau în mijlocul naturii, la mii de metri altitudine şi departe de orice spital le putea aduce oricând moartea.

Asta te face să realizezi cât de real e riscul în alpinism. Un astfel de exemplu a fost în Rusia, când am urcat pe Elbrus. La unul dintre prieteni li s-a făcut rău şi l-am dus cu ambulanţa la spital. Acolo am aflat că avea HAPE (High Altitude Pulmonary Edema) şi unul din plămâni nu mai funcţiona, iar celălalt doar la 1/4 din capacitate. A stat două săptămâni la terapie intensiva – dacă ar fi ajuns mai târziu ar fi putut muri”, îşi aminteşte Delia de una dintre cele mai neplăcute experienţe de până acum. Un alt exemplu de cât de periculos e muntele, dar şi zonele în care se află cele mai înalte piscuri, ieşencele povestesc şi faptul că în Papua New Guinea ghizii le-au avertizat că sezonul precedent turiştii au fost răpiţi şi ţinuţi ostatici pentru a obţine bani de la familiile lor.

Pe „Acoperişul Lumii”

Chiar şi aşa, în ciuda tuturor riscurilor, fetele au reuşit ca din 2016 să escaladeze trei sau patru munţi în fiecare an, pe toate continentele din lume, din Africa şi până în Australia. Însă apogeul reuşitelor lor a fost când au ajuns pe cel mai înalt vârf din lume, la peste 8.800 de metru. „Pentru orice alpinist, Everest e testul suprem al capacităţii tale. Pentru noi, a ajunge în vârf a fost un vis de mai mulţi ani”, mărturisesc tinerele, menţionând că „fiecare munte a fost din ce în ce mai greu şi ne-a învăţat noi skill-uri tehnice şi mentale, care este echipamentul necesar ca să putem în final să reuşim să stăm pentru două luni pe Everest”, explică tinerele.

Cu toate că aveau deja experienţă când au încercat să ajungă pe cel mai înalt vârf din lume, lucurule nu au fost uşoare. Sezonul a fost cu atât mai dificil cu cât pandemia de Covid i-a determinat pe operatori să anuleze expediţia. La aceste lucruri de „logistică” s-a alăturat şi natura, cu vânturi puternice, cu două cicloane şi avalanşe. „Din clienţii internaţionali, mai puţin de jumătate au reuşit să ajungă în vârf. Pentru noi, în fiecare zi ne puneam întrebarea dacă putem continua sau nu”, explică tinerele. Şi au continuat. Expediţia au început-o pe 10 aprilie, iar până pe 15 mai Nepal a fost afectat puternic de Covid-19 şi chiar ameninţa închiderea sezonului.

În ultima zi din tabara 2 am fost loviţi de o avalanşă

Tot pe 15 mai, compania de expediţie cu care au mers, Furtenbach, a anulat expediţiile şi în acest fel au ratat principala fereastră de summit. La acest obstacol, în următoarele zile a venit şi ciclonul Taktae, care a trecut peste Everest, iar al doilea operator de expediţie cu care semnaseră un contract l-a anulat din cauza Covid-19. Într-un final, când au reuşit să urce, spre tabăra 2 din 4, a lovit şi un al doilea ciclon, Yaas, care a cauzat viscol şi a blocat înaintarea pe munte. Iar piedicile parcă nu se mai opreau. „În ultima zi din tabara 2 am fost loviţi de o avalanşă şi ne-am trezit în miezul nopţii cu corturile peste noi. Din fericire nimeni nu a fost rănit deşi multiple corturi au fost distruse în acea seara. Temperaturile erau sub -40 grade cu vânt de 80-100 kmh. Multe echipe au abandonat expediţia şi s-au întors. Noi am decis să încercăm să urcăm direct în tabară 4 pentru a evita riscul de avalanşă”, povesteşte Delia.

Aşa au pornit seara şi apoi au mers timp de 12 ore pentru a ajunge la tabăra 4, care se află la peste 8.000 de metri. Au avut însă doar patru ore timp să se odihnească, iar apoi au atacat vârful. În plus, fetele au trebuit să se întoarcă imediat în tabăra 2 după ce au terminat urcuşul, fără mult timp de odihnă. Însă toate aceste lucruri nu au făcut experineţa decât mai minunată, răsplătindu-le efortul şi perseverenţa. „E un sentiment foarte greu de descris. Te simţi împărţit între un sentiment de fericire, împlinire completă şi umilinţa ştiind că eşti aşa mic în comparaţie cu muntele şi lumea din jur. Şi simţi că ai realizat ceva ce ţi-ai dorit de mult timp şi care te schimbă”, mărturiseşte Delia despre experienţa pe cel mai înalt vârf.

Acum, gemenele mai au foarte puţin până să îşi îndeplinească visul, de a atinge 7 vârfuri şi 7 vulcani, iar singurele locuri în care mai au de ajuns sunt Alaska şi Antarctica.