FOTO Moment istoric pentru locuitorii din Ciortești – a fost făcută recepția primului sistem de alimentare cu apă din comună

0
1893

Preluarea mandatului de primar al comunei Ciortești în 2016 de către Alina Apostol a însemnat pentru comunitate o nouă etapă, una îndreptată spre dezvoltare, proiecte noi și investiții majore. Drept dovadă că săptămâna aceasta, pe 20 iulie, alături de Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, doamna primar Alina Apostol a recepționat primul sistem de alimentare cu apă din comună.

Investiția are o valoarea de 13 milioane de lei și cuprinde 32 de kilometri de rețea care vor asigura de acum apă pentru locuitorii comunei Ciortești.

Moment istoric pentru mine personal și pentru comunitatea pe care o reprezint, astăzi (n. r. 20 iulie 2021) am recepționat primul sistem de alimentare cu apă din Comuna Ciortești! Valoarea investiției este de aproape 13 milioane de lei, pentru o rețea cu o lungime de 32 km! Cele 4 puțuri forate la 150 m și două captări de izvoare, au un debit de 10,5 l/s, iar cele 2 rezervoare de 200 mc și un rezervor tampon de 50 mc asigură apa pentru cele 580 de branșamente din satele Ciortești și Deleni, fără emoții” – a transmis primarul Alina Apostol în cadrul unei postări de pe pagina sa de Facebook.

Alina Apostol a comunicat și faptul că urmează ca Apa Vital să preia sistemul, să facă citirea contoarelor și încheierea contractelor cu fiecare utilizator. De asemenea, cheltuiala aferentă consumului de apă de până acum a fost suportată de primărie, astfel că niciun cetățean nu va trebui să plătească nimic retroactiv.

Nu puteam să nu invit îl pe președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, cel care este la un telefon distanță pentru problemele din comuna noastră, să ia parte și să ciocnim un pahar cu apă de Ciortești. Mulțumesc tuturor, comisiei, constructorului SC Casrep SRL și proiectantului Ing. Sticea Andrei pentru succesul acestei investiții!” – a mai precizat aceasta.

La rândul său, Președintele Consiliului Județean Iași a transmis felicitări primarului Alina Apostol:

Am ciocnit primul pahar cu apă cu primarul Alina Apostol, a cărei tenacitate și dedicare au făcut posibil acest proiect. O felicit pentru tot ceea ce face pentru a crește calitatea vieții cetățenilor din comunitatea sa. Ciortești este pe mâini bune. Felicitări, Ciortești! Felicitări, Alina Apostol!” – a scris acesta pe pagina sa de Facebook.