Festivalul SFR se va desfășura în august. SFR 12: lansăm apelul pentru competiția de scurtmetraje. Tema: Iașul meu. Iașul tău

0
731

Festivalul SFR lansează apelul de participare pentru competiția de scurtmetraje, în cadrul celei de-a 12-a ediții. Competiția are loc în cadrul secțiunii S’Curte la SFR, desfășurată de peste cinci ani, cu cele mai bune producții românești de scurtmetraj, cu dialog, invitați speciali și spații neconvenționale. 

Anunțul primei competiții SFR vine odată cu anunțarea celei de-a 12-a ediții a festivalului: 11-15 august 2021. Se împlinesc 12 ani de la prima ediție, lansată la Iași, în 2010, cu trei seri, trei regizori, trei filme. Prima ediție a readus în sala de cinema, la filme românești, peste 3.500 de cinefili. De-a lungul anilor, festivalul a adus la Iași sute de invitați, cu gale speciale, premii de excelență, ediții dedicate unor personalități marcante ale cinematografiei. 

În 2010, Iașul a devenit Cinefilia – Țara Filmului Răsare. Un moment important a fost și deschiderea primului cinematograf de stat de după ‘90 – Cinema Ateneu, la Ateneul Național din Iași, partener cultural al festivalului. 

Credem, mai mult ca oricând, că Iașul are o mare deschidere spre filmul românesc, și ne-a demonstrat asta de fiecare dată, încă de la prima ediție, din 2010. În luna august, festivalul SFR ajunge la cea de-a 12-a ediție. Avem un nou motiv să ne bucurăm de întâlnirile cinematografice, de marele ecran, ce ne va oferi filme în premieră și cele mai bune filme din ultimul an, ne vom bucura de dialoguri lungi și momente unice. În pandemie, când am organizat o ediție cu totul specială, ne-am dat seama câtă bucurie aduce festivalul și cât de mult filmul readuce oamenii la un loc și le redă speranță.La cei 12 ani de festival, ne-am gândit să venim cu o noutate: un concurs de scurtmetraje cu tema Iașul meu. Iașul tău prin care să promovăm pasionații de producții video și imaginea orașului nostru academic, istoric și cultural, plin de mari povești și iubiri. Sunt multe de spus despre ediția care va avea loc pe 11-15 august 2021, însă ceea ce contează este că ne dorim să redăm sentimentul de normalitate. Am ales luna august pentru a ne asigura că publicul se va bucura de o experiență cinematografică în siguranță. Vom depinde de condițiile meteo, de evoluția pandemiei, tocmai de aceea lucrăm la o ediție cu proiecții în aer liber”, precizează Andrei Giurgia, directorul SFR.

Cum te înscrii?

Tema concursului: Iașul meu. Iașul tău. 

Iașii în SFR. Concurs de foarte scurte își propune să aducă tinerii mai aproape de festival SFR și de  cinematografia românească, prin participare cu producții proprii de foarte scurtmetraj.Ne dorim să le punem în prim plan creativitatea și să le oferim spațiu în festival, pe marele ecran.Cele mai bune scurtmetraje vor fi premiate și prezentate publicului în cadrul secțiunii S’Curte la SFR. De asemenea, câștigătorii vor participa la un atelier-dezbatere, alături de invitații speciali SFR.Înscrierile se fac aici (sau pe www.festivalsfr.ro) până pe data de 30 iunie 2021. 

Condiții tehnice pentru înscrieri:

  • video de maximum 3 minute;
  • producția trebuie să fie însoțită de o scurtă descriere, titlu, realizatori;
  • producția trebuie să respecte tema propusă în care fiecare participant trebuie să realizeze un filmuleț în care să arate ce reprezintă Iașul pentru el;
  • vor fi acceptate producțiile ce respectă minime cerințe tehnice (landscape, calitate video, sunet);
  • fișierele vor fi trimise prin link de transfer, format AVI sau MP4.

Reguli de înscriere:

  • participanții trebuie să aibă domiciliul în Iași;
  • conținutul să fie original;
  • pot include actori, spații, dar acestea trebuie menționate în descrierea-text care însoțește înscrierea, cu nume, prenume sau alte date.

DESPRE SFR

Festivalul SFR este organizat de Asociația ARTIS.

Festivalul SFR este unicul de acest profil din țară, dedicat în exclusivitate filmului românesc și a reușit, de-a lungul anilor, să transforme capitala Moldovei într-un pol al cinematografiei românești. „Din 2010, ne place să promovăm filmul românesc din toate timpurile, iar personalitățile care au fost la festival de-a lungul timpului ne confirmă faptul că inițiativa noastră contează, că publicul vrea să vadă film românesc pe marele ecran și că putem merge cu încredere mai departe.” (echipa SFR) 

PARTENERI MEDIA: Europa FM, AGERPRES, TVR Iași, Radio România Iași, Radio România Cultural, Ziarul de Iași, Viva FM, Cinemaraton, MovieNews, Radio HIT, Zile și Nopți, Suplimentul de cultură, Evenimentul Regional al Moldovei, inOras.ro, Apollonia TV

RESURSE ONLINE SFR