Banca Europeană pentru Reconstrucție si Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investitii (BEI) pun la dispoziția fermierilor români fonduri noi în valoare de 12,5 milioane de euro, informează cele două instituții financiare într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Finanțarea va fi asigurată prin intermediul Agricover Credit IFN, principala instituție financiară dedicată finanțării agriculturii românești. Astfel BEI, cu sprijinul FEIS și BERD oferă o nouă finanţare în valoare de 7,5 milioane de euro, respectiv 5 milioane de euro, pentru Agricover Credit IFN.
Fermierii din România vor beneficia de acces îmbunătățit la finanțare prin intermediul noilor fonduri oferite Agricover Credit IFN de către Banca Europeană pentru Reconstrucție si Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investitii (BEI).
Agricover Credit IFN finanțează sectorul agricol și zootehnic și lucrează cu peste 15% din totalul fermierilor performanți din România. Este o subsidiară a Agricover Holding S.A., care oferă servicii de Agri-Finance printr-un model de business puternic integrat și original, centrat pe satisfacerea nevoilor esențiale ale fermierilor.
BERD, acționar al Agricover Holding S.A., acordă o finanțare adiţională de 5 milioane de euro, crescând finanțarea către companie la 20 de milioane de euro. BEI acordă o primă tranșă de 7,5 milioane de euro dintr-o sumă totală de împrumut aprobată de 15 milioane de euro. Aceste fonduri sunt puse la dispoziția Agricover Credit IFN suplimentar împrumutului în valoare de 20 de milioane de euro, anterior acordat. Finanțarea BEI este garantată de către Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS).
Noile fonduri vor permite Agricover Credit IFN să îşi extindă finanţarea către agricultură şi să ajute fermierii afectaţi de impactul economic generat de pandemia COVID-19,
“Producătorii agricoli din România au fost afectaţi de perturbări în ceea ce privește cererea, lanțurile de aprovizionare și exporturile, confruntându-se în același timp cu o incertitudine crescută în sezonul de recoltă 2020. Acordarea de finanțări agricole suplimentare va ajuta fermierii să depășească aceste provocări, în beneficiul comunităților rurale și al industriei de bază pe perioada Covid-19 şi ulterior”, a declarat Mark Davis, Director regional BERD pentru România și Bulgaria.
Vicepreședintele BEI, Andrew McDowell, a precizat că “a doua noastră colaborare cu Agricover, cu sprijinul FEIS, va asigura continuitatea împrumuturilor pe termen mediu accesibile IMM-urilor care operează în sectorul agricol, inclusiv fermierilor tineri. Desfășurarea eficientă a primei operațiuni cu Agricover a oferit investiții necesare pentru îmbunătățirea productivității și dezvoltarea economică în zonele rurale pentru creșterea competitivității și generarea de locuri de muncă, precum și pentru coeziune. Această finanțare suplimentară va oferi sprijinul necesar regiunilor din mediul rural al României pentru a face față mai bine consecințelor actualei crize Covid-19”.
“Pentru a depăși consecințele economice ale pandemiei provocate de coronavirus trebuie să promovăm în continuare solidaritatea europeană. În colaborare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții, Comisia este mândră să sprijine acest acord de finanțare cu Agricover Credit, care vizează protejarea fermierilor din România”, a spus și comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni.
“Prin această finanțare suplimentară din partea BERD și BEI, Agricover Credit va continua să ofere sprijin financiar specializat, fără întreruperi, încurajând un mediu sigur și performant pentru toți partenerii noștri fermieri. Suntem onorați și încântați să vedem că cele mai importante instituții financiare internaționale au încredere în modelul nostru de afaceri și în capacitatea noastră dovedită de a opera, în ciuda provocărilor existente în piață”, a declarat Robert Rekkers. Director General, Agricover Credit IFN.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare este o bancă multilaterală care promovează dezvoltarea sectorului privat și inițiativa antreprenorială în 38 de economii de pe trei continente. Banca este deținută de 69 de țări, precum și UE și BEI. Investițiile BERD au scopul de a face economiile din regiunile sale competitive, bine guvernate, ecologice, inclusive, rezistente și integrate.
În România BERD este axată pe finanțarea infrastructurii, în special în regiuni; stimularea productivității sectorului privat; și dezvoltarea în continuare a sectorului financiar și a piețelor de capital.
Banca Europeană de Investiții (BEI) este banca Uniunii Europene. Este instituția de creditare pe termen lung a UE și este singura bancă deținută și reprezentând interesele statelor membre ale UE. Aceasta oferă finanțări pe termen lung disponibile pentru investiții solide pentru a contribui la obiectivele politicii UE. BEI lucrează îndeaproape cu alte institututii ale UE pentru a pune în aplicare politica UE.
Fiind cel mai mare debitor și creditor multilateral ca volum, BEI oferă finanțare și expertiză pentru proiecte de investiții solide și durabile, care contribuie la promovarea obiectivelor politicii UE. Peste 90 la sută din activitatea BEI este axată pe Europa dar sprijină și politicile externe şi de dezvoltare ale UE .
Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS) este principalul pilon al Planului de Investiții pentru Europa. Oferă garanții parțiale care permit BEI să investească într-un număr mai mare de proiecte, de cele mai multe ori mai riscante. Proiectele și acordurile aprobate pentru finanțare în cadrul FEIS ar trebui să mobilizeze 486 miliarde EUR pentru investiții, inclusiv 3,6 miliarde EUR în România și să sprijine peste 1,2 milioane de start-up-uri și IMM-uri din întreaga UE