Fabrica de posturi de la vârful Ministerului Sănătății. 5 secretari de stat și 23 de consilieri ai ministrului Vlad Voiculescu

0
104

Invazie de secretari de stat, consilieri personali sau consilieri onorifici, la Ministerul Sănătății, odată ce Vlad Voiculescu a preluat acest portofoliu. Din ianuarie și până săptămâna trecută, la Cabinetul demnitarului numit din partea PLUS au fost înregistrați nu mai puțin de 23 de consilieri, mare parte dintre ei foști colaboratori de-ai lui Voiculescu din primul mandat al său în Guvern, pe vremea tehnocratului Dacian Cioloș, dar și activiști politici ai PLUS și USR, conform relatărilor jurnalul.ro.

Această armată de consilieri se alătură celor nu mai puțin de cinci secretari de stat care figurează, în acest moment, pe portalul oficial al Ministerului Sănătății. Cele mai recente mutări au legătură cu algoritmul politic decis la negocierile pentru formarea Coaliției, astfel încât un fost deputat UDMR l-a înlocuit pe un liberal, un alt liberal a fost înlocuit de un medic agreat de USR, iar unul dintre cei mai implicați factori de decizie în lupta cu pandemia, din anul 2020, doctorul Horațiu Moldovan, a fost înlocuit cu o ONG-istă a lui Vlad Voiculescu, soție de ofițer într-o direcție specială a Ministerului de Interne.

Prima mutare la vârful Ministerului Sănătății, după venirea lui Vlad Voiculescu, a fost înlocuirea secretarului de stat Ionel Oprea cu Vass Levente. Levente este fost deputat UDMR, în mandatul 2016-2020 și a mai ocupat, în perioada 2010 – 2012, funcția de consilier personal al miniștrilor Sănătății de la acel moment. Vass Levente este medic urolog, a deținut funcția de director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, apoi a fost președinte al Consiliului de Administrație al spitalelor din subordinea Consiliului Județean Mureș, șef al Compartimentului de Urologie din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș, dar a avut, totodată, și propriul său cabinet medical individual de urologie.

Al doilea secretar de stat de la Sănătate liberal înlocuit după formarea noului Guvern este Ciprian Bogdan, în locul său fiind numită Ioana Mihăilă. Aceasta din urmă este președintele PLUS Bihor și a candidat, în toamna anului trecut, din partea formațiunii conduse de Dacian Cioloș, la Primăria Municipiului Oradea. Ioana Mihăilă a făcut parte din celula de criză „PLUS COVID”. Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, aceasta este medic primar de endocrinologie, din anul 2015, la Clinica Medena din Oradea. Conform declarației de avere, împreună cu soțul său, Ioana Mihăilă deține două clinici private, de la care au fost încasate, în ultimul an fiscal, dividende de 546.000 de lei. Este vorba despre SC Dermalite SRL Sînmartin și despre Osteoprotect SRL Oradea. La alegerile pentru Primăria Oradea, actualul secretar de stat în Ministerul Sănătății a obținut poziția a cincea.

Dividende, dar nu știm de unde

Al treilea secretar de stat, numit de Florin Cîțu, la Ministerul Sănătății, la cererea lui Vlad Voiculescu, este Andreea Anamaria Moldovan, medic primar de boli infecțioase și medic specialist epidemiolog. Moldovan vine direct din funcția de director al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov, însă nu se află la prima ei colaborare instituțională cu Vlad Voiculescu, în calitatea acestuia de ministru al Sănătății.

Concret, în 28 noiembrie 2016, cu puțin timp înainte să-și încheie primul mandat de ministru în Guvernul Cioloș, Vlad Voiculescu a emis un ordin prin care a modificat un alt ordin al ministrului Sănătății din anul 2009, privind înființarea Registrului Național de Transplant, desemnarea persoanelor responsabile cu gestionarea acestui registru în cadrul unităților sanitare acreditate pentru efectuarea de transplant de organe și stabilirea datelor necesare înregistrării unei persoane pentru atribuirea codului unic de înregistrare la Agenția Națională de Transplant.

La poziția 53 de pe lista persoanelor responsabile cu gestionarea datelor din Registrul Național de Transplant din cadrul unităților sanitare acreditate pentru efectuarea de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic, aflată în anexa la ordinul citat, se află, din partea Teo Health S.A. – Spitalul „Sf. Constantin” Brașov, chiar doctorul Andreea Anamaria Moldovan.

În declarația de avere pe care a depus-o noul secretar de stat, rezultă că, pe lângă veniturile încasate de la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, Anamaria Andreea Moldovan ar fi încasat și dividende în sumă de 92.491 de lei, însă nu este foarte clar de unde. Asta, deoarece nicăieri în cuprinsul declarației de avere și a celei de interese nu rezultă că ar fi asociat sau acționar la vreo societate comercială, iar, conform datelor de la Registrul Comerțului, aceasta nu a avut vreodată o asemenea calitate.

Romică Andrei Baciu este al patrulea secretar de stat în Ministerul Sănătății și a rămas, deocamdată, în funcție, din partea liberală a coaliției de guvernare. Baciu a devenit secretar de stat odată cu preluarea Palatului Victoria de către Ludovic Orban, când ministru era Victor Costache, actualul consilier onorific al premierului Florin Cîțu.

Horațiu Moldovan, înlocuit de Atlhamer

Cea de-a cincea funcție de secretar de stat la Ministerul Sănătății vine și cu o lovitură pentru unul dintre specialiștii care au dus greul pandemiei anul trecut. Doctorul Horațiu Moldovan nu a mai fost dorit de Vlad Voiculescu la conducerea ministerului, iar Florin Cîțu s-a văzut, mai mult sau mai puțin, nevoit să semneze decizia de eliberare din funcție a acestuia. Și totul pentru a-i face loc unei ONG-iste de-a lui Vlad Voiculescu, pe nume Monica Emanuela Althamer.

Și aceasta a mai deținut funcția de secretar de stat în timpul primului mandat al lui Vlad Voiculescu, din 2016.

Licențiată în teologie și limba engleză, Monica Emanuela Althamer a activat ca navigator de pacienţi la Asociaţia Magic, ONG-ul fondat de Melania Medeleanu şi de însuși Vlad Voiculescu, dar a colaborat și cu Asociația „Dăruiește Viața”, un alt ONG care dorea să construiască un spital privat în București, dar care să fie dotat cu aparatură pe banii statului.

Presa a relatat, în urmă cu patru ani, un episod controversat în care a fost implicat numele fostei și actualei secretare de stat a lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății, episod legat de anchetarea cunoscutului medic ortoped de la Spitalul Marie Curie, doctorul Gheorghe Burnei, anchetat de DNA, trimis în judecată și condamnat cu suspendare pentru că ar fi primit avantaje materiale de la aparținătorii pacienților operați la această unitate spitalicească. Potrivit aceleiași surse, medicul Burnei deținea funcția de șef al comisiei medicale în care se decidea care anume pacient trebuie trimis în străinătate pentru tratament medical, însă a respins multe astfel de dosare, considerând că respectivele cazuri puteau fi operate și în România.

Ancheta a pornit de la autosesizarea de către DGA (Direcția Generală Anticorupție din MAI), după ce un portal a publicat acuzații la adresa medicului Burnei, portal care, spuneau apărătorii doctorului, avusese un articol laudativ în legătură cu activitatea ONG-ului la care colabora Monica Emanuela Althamer. Mai mult, cel care a condus ancheta judiciară era nimeni altul decât Liviu Emi Athamer, soțul Monicăi Althamer, în prezent director general adjunct al DGA.

Consilieri de pandemie

Se pare că Vlad Voiculescu nu se simte suficient de „blindat” cu cinci secretari de stat, astfel încât noul ministru PLUS-ist a considerat necesar să-și aducă, în cadrul cabinetului propriu, nu mai puțin de 23 de consilieri personali și onorifici. Dintre aceștia, doar nouă au legătură directă cu profesia de medic, restul fiind, într-un fel sau altul, colaboratori politici sau de altă natură.

Directorul de cabinet al ministrului Sănătății Vlad Voiculescu este, din data de 11 ianuarie 2021, Alexandra Ioana Tamaș, care activează în Ministerul Sănătății încă din luna noiembrie a anului 2019. Anterior, Tamaș a lucrat pentru… Pfizer. Mai exact, între 2014 și 2018, a fost manager de afaceri publice, iar între februarie și decembrie 2018 a fost regional therapeutic area public affairs la această companie.

Vlad Voiculescu și l-a adus consilier onorific, în aceeași zi, pe Ștefan Adrian Voinea, care a deținut, în primul mandat al ministrului, calitatea de consilier personal. Conform „bugetul.ro”, Voinea a fost director al ziarului „Gazeta de Sud” din Craiova, înființat de tatăl său, Adrian Voinea, în anul 1995, cu bani de la Eugen Arnăutu, reprezentant al lui George Constantin Păunescu. Aceeași sursă menționează că bunicul lui Adrian Voinea a fost colonel de securitate și secretar al organizației PCR. Însuși consilierul lui Vlad Voiculescu ar fi avut unele probleme în tinerețe, când, prin 2002, ar fi fost reținut de poliție în baza unor suspiciuni de utilizare de carduri false. Sursa citată precizează că, în mediul politic, se vorbește de faptul că intenția lui Vlad Voiculescu ar fi aceea ca Ștefan Adrian Voinea să preia conducerea campaniei de vaccinare.

„Armata” politică și soldații #rezist

Unul dintre consilierii de la Cabinetul lui Vlad Voiculescu se numește Constantin Mârza și se ocupă sau s-a ocupat cu postarea comunicatelor pe site-ul personal al lui Ciprian Teleman, ministrul PLUS al Cercetării, Inovării și Digitalizării, care este și președintele filialei Ilfov a partidului condus de Dacian Cioloș.

O altă persoană care activează în calitate de consilier onorific la cabinetul ministrului este Elena Ablai, de profesie avocat. Din 17 februarie, Vlad Voiculescu a adus-o drept consilier personal pe Sânziana Sumbasacu. Aceasta a fost responsabilă cu caravana „#Dan Barna Președinte”, din partea PLUS, la alegerile prezidențiale din anul 2019. Ea a colaborat cu institutul ASPEN, unde activează însuși unchiul lui Vlad Voiculescu, celebrul Nic, iar, din anul 2020, coordonează activitatea cabinetelor locale ale PLUS din teritoriu. Anterior, aceasta a lucrat și pentru Platforma România 100, a lui Dacian Cioloș.

Tot din 17 februarie, a fost numită consilier personal Elena Ovreiu, conferențiar universitar la Universitatea Politehnică București, specializată în inginerie medicală. Aceasta a făcut parte din echipa de planificare a combaterii COVID-19 și a fost convocată, oficial, alături de mai mulți miniștri și secretari de stat, la o ședință tematică de la Palatul Cotroceni, în 18 noiembrie 2020.

Un alt consilier onorific se numește Irina Alexandra Mateescu, care este și cheff representative al Dohe Bank în România.

Mihaela Ciocoiu este, din 3 februarie, consilier personal al lui Vlad Voiculescu. Aceasta a mai deținut o funcție identică în primul mandat al lui Voiculescu și este cea care, anul trecut, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, a postat pe contul său de socializare lista cu miniștrii Sănătății de după decembrie 1989, pentru a-i demonstra lui Klaus Iohannis că Ministerul Sănătății a avut mai mulți miniștri de resort decât PSD. Mihaela Ciocoiu a mai activat, pe vremea guvernării tehnocrate, ca și consilier personal al actualului președinte al Senatului, Anca Paliu Dragu, pe vremea când aceasta conducea Ministerul Finanțelor Publice, devenind, ulterior, chiar și secretar de stat la Finanțe.

Alt consilier personal la cabinetul lui Vlad Voiculescu, numit în 13 ianuarie 2021, este Marius Ionuț Ungureanu, doctor în medicină, care a lucrat la Departamentul de Economie Socială din cadrul Universității de Economie din Viena. În 2016, Ungureanu i-a fost, mai întâi, consilier, după care secretar de stat lui Vlad Voiculescu.

Nu în cele din urmă, mai merită menționat consilierul Marian Rădună (FOTO), vicepreședintele ONG-ului Geeks for Democracy. Este membru al comunității #rezist și, anul trecut, a formulat o plângere împotriva ordonanței de clasare dispusă de DIICOT în dosarul „10 august”. De asemenea, Rădună s-a implicat, anul trecut, din partea „societății civile” în discuții cu fostul ministru al Justiției Cătălin Predoiu în chestiunea legată de desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.