După ce le întârzie cu doi ani, primarul Vatamanu își asumă și proiectele opoziției

0
721

La Târgu Frumos, primarul Ionel Vatamanu pune în practică vechile metehne ale administrației PSD, asumându-și proiectele depuse de opoziție. Însă asta abia după ce le întârzie cu aproape doi ani de zile. Săptămâna aceasta, primarul orașului Târgu Frumos a anunțat că s-a finalizat integrarea cu Sistemul Național de Plăți Electronice, adică facilitatea numită ghișeul.ro. Vestea vine la doi ani de când grupul consilierilor locali PNL a depus solicitarea și expunerea de motive pentru implementarea acestui proiect în Târgu Frumos.

“Mai bine mai târziu decât niciodată. Am observat pe pagina domnului primar postarea privind finalizarea înrolarii pe ,ghișeul.ro și nu am pretenția sa fi amintit cine a inițiat proiectul, însă nu pot să uit cât a fost tergiversat și cum am fost luat la mișto in privința eficientei lui. E bine că a fost finalizat chiar dacă au trecut aproape 2 ani de la inițiere și in mod normal implementarea nu trebuia sa dureze mai mult de 3-4 luni!”, a declarat Tudor Drobotă, consilier local PNL și inițiatorul proiectului HCL.