Drumuri moderne, şcoli dotate şi sprijin medical pentru locuitorii din Cepleniţa

0
1685

Reţeaua de drumuri a comunei Cepleniţa este în permanenta atenţie a administraţiei locale, afirmă primarul Dumitru Laiu. Unul din cele mai ample proiecte, demarate în anul 2017, a vizat modernizarea reţelei de drumuri de interes local în comună. Edilul a explicat că proiectul a avut o valoare de 4 milioane lei, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

“Primul tronson a avut în componenţă două drumuri comunale cu o lungime totală de 3,8 kilometri, cu intersecţie în drumul naţional DN28B. Cel de-al doilea tronson din proiect a cuprins două drumuri comunale, cu o lungime totală de 1 kilometru, având origine în drumul judeţean DJ 281D. Este un proiect important pentru noi, pentru că infrastructura rutieră, alături de cea de apă şi canalizare, facilitează accesul investitorilor în comuna noastră”, a declarat primarul Dumitru Laiu.

O altă investiţie în drumurile comunale şi locale, în valoare de 2,5 milioane lei, a cuprins 13 artere cu o lungime totală de 4,9 kilometri. În acest proiect au fost prinse trei drumuri din satul Cepleniţa, patru din satul Zlodica, trei din satul Buhalniţa şi trei din satul Poiana Mărului.

Investiţii în şcoli şi grădiniţe

În privinţa infrastructurii şcolare, administraţia locală a pregătit proiectul de reabilitare şi consolidare a Grădiniţei cu program normal Cepleniţa, costurile fiind estimate la 550 mii lei. Lucrări parţiale au fost efectuate şi în perioada anului 2006, fiind conservate atunci din lipsa de fonduri.

Clădirea şcolii are asigurată alimentarea cu energie electrică şi apă curentă de la reţeaua existentă în zonă. Alimentarea cu energie termică şi apă caldă menajeă se vor face de la centrala termică cu funcţionare pe lemne, ce va fi montată în exteriorul clădirii, într-o construcţie dedicată. Modernizarea infrastructurii şcolare este una din priorităţile pe care noi le avem, pentru că de la educaţie porneşte dezvoltarea unei comunităţi”, a subliniat primarul Dumitru Laiu.

Un alt proiect susţinut de administraţia locală a fost cel pentru reabilitarea Şcolii Gimnaziale “Grigore Ureche” din satul Cepleniţa, cu lucrări în valoare de 730 mii lei. În paralel cu această investiţie a fost demarată şi cea pentru reabilitarea şi modernizarea Şcolii gimnazile Buhalniţa, un proiect cu o valoare estimate la 800 mii lei.

Îngrijirea medicală, într-un spaţiu modern

Reabilitarea şi modernizarea dispensarului uman din satul Buhalniţa a fost unul din obiectivele importante ale anului 2018 privind sănătatea publică. Proiectul, în valoare de 400 mii lei, a venit în sprijinul reabilitării clădirii dispensarului care a suferit degradări în timp.

“Locuitorii comunei au nevoie de spaţii sanitare adecvate, fiind responsabilitatea noastră să le asigurăm cadrul potrivit pentru evaluarea stării de sănătate. Totodată, condiţiile moderne asigură şi confortul medicilor, de care comunităţile rurale au atât de multă nevoie”, a mai spus primarul Dumitru Laiu.