Doi ani de la idee până la amenajarea unui parc de 1.200 mp pentru cei cu dizabilităţi

0
597

Un parc care va fi atât spaţiu de joacă pentru copii cu dizabilităţi, cât şi zonă de relaxare pentru adulţi cu dizabilităţi, va fi amenajat pe o suprafaţă de 1.200 mp în Parcul Expoziţiei, pe strada strada General Toma Dimitrescu, care desparte grădina de stadion. Ideea a apărut cu un an şi jumătate în urmă, când Primăria municipiului Iaşi a lansat o licitaţie pentru proiectarea viitorului spaţiu, scrie presa locală.

În ultima zi a anului trecut, a fost lansată pe platforma de achiziţii publice şi procedura de atribuirea contractului de lucrări. Cu tot cu dotări, licitaţia porneşte în sens descrescător de la valoarea estimată de 2,54 milioane de lei. Termenul de depunere a ofertelor este 29 ianuarie. Câştigătorul urmează să fie anunţat cel mai târziu în iulie şi va avea la dispoziţie trei luni ca să amenajeze parcul.

„Lucrările de amenajare a spatiului de joacă constau în: decopertarea şi sistematizarea terenului conform cotelor stabilite prin proiect, montarea echipamentelor de joacă şi a echipamentelor de fitness, montarea mobilerului urban – bănci, coşuri de gunoi, amenajarea suprafeţei antitraumă”, este precizat în Caietul de sarcini.

De asemenea, echipamentul pentru spaţiul de joacă va fi din categoria celor acţionate exclusiv prin greutatea sau forţa fizică a omului. Totodată, dispozitivele destinate celor mici vor fi grupate pe grupe de vârstă cu dimensiunile şi gradul de dificultate specifice copiilor între 3-6 ani, respectiv 6-14 ani, se mai arată în documentul menţionat.