Organizaţia Mondială a Sănătăţii a aprobat pentru prima dată folosirea de urgenţă a unui vaccin împotriva coronavirusului

0
592

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a aprobat pentru prima dată folosirea de urgenţă a unui vaccin împotriva coronavirusului, informează BBC.

Organizaţia a comunicat că vaccinul Pfizer BioNTech a îndeplinit cerinţele sale în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea, adăugând că beneficiile folosirii sale depăşesc eventualele riscuri.

Deşi multe ţări între care Marea Britanie şi SUA au demarat campanii masive de imunizare folosind vaccinul Pfizer BioNTech, aprobarea OMS contează foarte mult.

Ţările bogate cu sisteme sofisticate de sănătate vor fi în curând capabile să depăşească pandemia, dar o parte foarte mare din populaţia lumii va continua să depindă de guverne care sunt mai puţin organizate şi dispun de mai puţine resurse.

OMS a comunicat că aprobarea sa înseamnă că va putea direcţiona informaţii despre vaccin autorităţilor naţionale de reglementare şi partenerilor din sistemele de sănătate din toată lumea.

Cu toate acestea, organizaţia a avertizat că este nevoie de un efort încă şi mai mare pentru a exista siguranţa că oamenii vulnerabili de peste tot vor avea acces rapid la vaccin.