DOCUMENT Curtea de Conturi bate la uşa primăriei Podu Iloaiei! Primarul Istrate, acuzat că ascunde documente

0
1159

Săptămâna viitoare, Curtea de Conturi va face verificări în gestiunea primăriei Podu Iloaiei. Opoziţia din Consiliul Local consideră că primarul Constantin Istrate ar putea avea emoţii în urma acestui control şi îl acuză pe acesta de lipsa transparenţei.

“De luni, Curtea de Conturi este din nou în control la primăria Podu Iloaiei. Mă întreb dacă primăria Podu Iloaiei a îndreptat toate ilegalitățile pe care Curtea de Conturi le-a găsit, nereguli incluse în raport. Bine, nu mă aștept să primesc un răspuns oficial de la primărie, așa cu nu am primit nici data trecută, când am cerut să ni se pună la dispoziție raportul Curții de Conturi pentru că avem dreptul de a ști și noi, consilierii locali, ce se petrecere în spatele ușilor închise din primărie. Din câte știu, nu se întâmplă tocmai lucruri bune, iar Curtea de Conturi le-a observat și sesizat, inclusiv a imputat primăriei niște sume de bani. Vom vedea dacă și de data aceasta, primarul Istrate va ascunde ochii noștri raportul prezent și ne va face să ne descurcăm cum putem ca să facem rost de el. Vă asigur că toate demersurile mele au în vedere transparența activității primăriei și informarea corectă a cetățenilor orașului Podu Iloaiei”, a spus Ioan Alexa, liderul grupului consilierilor locali PNL.

Ultimul raport făcut public, în 2017, arată că, la nivelul primăriei Podu Iloaiei au fost descoperite prejudicii financiar-contabile în valoare de 371 mii lei şi abateri financiare de 9 milioane lei! Raportul poate fi consultat AICI