Din 15 august, colectarea separată a deșeurilor se va face după grafic

0
870

Societatea Salubris  intensifică acțiunile pentru eficientizarea colectării selective a deșeurilor de pe raza municipiului Iași. În prezent, reprezentanții instituției desfășoară o campanie de informare a populației de la case cu privire la implementarea colectării separate a deșeurilor reciclabile, distribuind în teren peste 10.000 de flyere. Ulterior, activitatea propriu zisă de colectare separată va demara pe data de 15 august, după un grafic deja stabilit care acoperă străzile și cartierele municipiului.

“Amintim faptul că pe 27 iulie, în cadrul ședinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Iași, s-a aprobat preluarea echipamentelor de colectare separată şi transport aferente Sistemului de management integrat al deşeurilor (SMID) în judeţul Iaşi. Echipamentele respective constau în 6.755 de europubele de 240 de litri și 3.990 de containere de 1.100 de litri pentru colectare separată a deşeurilor (câte 1.130 pentru plastic și metal, respectiv pentru hârtie și carton, iar 1.730 pentru sticlă). Aceste echipamente vor fi date în folosință către Salubris SA și vor fi utilizate pentru extinderea colectării separate a deșeurilor la toți beneficiarii din gospodăriile individuale (case) din municipiul Iași precum și pentru îmbunătățirea calității infrastructurii existente pentru beneficiarii din zonele de blocuri. Populația de la bloc beneficiază în prezent de recipiente pentru depozitarea deșeurilor reciclabile amplasate la punctele de colectare situate pe domeniu public iar  cele 3.990 de containere de 1.100 de litri vor fi utilizate pentru îmbunătățirea calității infrastructurii existente și suplimentarea la punctele de colectare a numărului de recipiente pentru depozitarea deșeurilor reciclabile“, au precizat reprezentanţii Primăriei Iaşi.

După preluare, Salubris SA va inscripționa corespunzător cele 6.755 de europubele, va amplasa la beneficiari în regim de comodat câte una europubelă per gospodărie, acestea urmând a fi utilizate de către aceștia exclusiv pentru depozitarea deșeurilor reciclabile de plastic, metal, hârtie, carton și sticlă (deșeuri uscate – în amestec).

Aceste deșeuri reciclabile colectate separat vor fi preluate de către Salubris SA cu frecvența de o dată pe lună (conform unor grafice stabilite şi comunicate beneficiarilor), cu precizarea că în cazul deșeului menajer (umed) se menține graficul de colectare saptămânală.  La momentul colectării deșeurilor reciclabile, angajații Salubris SA vor evalua conținutul europubelei și dacă vor constata că există și deșeu menajer (umed) în amestec cu deșeu reciclabil, nu vor goli europubela în cauză și vor sesiza organele abilitate cu privire la nerespectarea obligațiilor legale din domeniul gestionării deșeurilor.

De asemenea, Salubris SA a demarat procedurile de achiziție a 65 de platforme supraterane moderne de colectare separată a deșeurilor – de tipul celor amplasate deja în zonele Galata și Piața Chirilă.