Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) celebrează de astăzi, în perioada 16 – 20 noiembrie 2020, împlinirea a 207 ani de când Gheorghe Asachi punea bazele la Iaşi a primelor cursuri de inginerie de predare în limba română şi 83 de ani la momentul înfiinţării Institutului Politehnic, scrie presa locală.
Ediţia de anul acesta a Zilelor TUIASI va fi dedicată centenarului naşterii academicianului Cristofor Simionescu, rector pentru 23 de ani al Politehnicii ieşene, considerat a fi unul dintre creatorii şcolii moderne de astăzi. De altfel şi evenimentul de astăzi, care marchează deschiderea zilelor TUIASI, va viza centenarul acad. Cristofor Simionescu, în ediţia specială a seriei de conferinţe „Moştenirea lui Asachi”, care va avea loc de la ora 12.00. În cadrul acesteia, vor fi prezentate detalii neştiute din viaţa şi opera marelui om de ştiinţă şi de cultură, precum începuturile la ţară, şcoala, traiul modest, întâlnirile providenţiale care i-au marcat întregul parcurs.
Această conferinţă va fi prezentată chiar de fiul reputatului cercetător, acad. Bogdan Simionescu. Toate evenimentele desfăşurate în cadrul Zilelor TUIASI vor avea loc online, pe platforma Zoom, atât pentru a se putea evita aglomeraţiile în spaţiile restrânse, cât şi pentru a nu-i priva de oportunitate pe cei care ar fi dorit să participe la momentele festive.
„Dedicăm Zilele Universităţii Tehnice «Gheorghe Asachi» din Iaşi, ediţia 2020, centenarului Cristofor Simionescu, personalitate definitorie a educaţiei şi cercetării româneşti, – şi nu numai –, creatorul Politehnicii moderne şi al unuia dintre cele mai dinamice institute de cercetare. În istoria, întreruptă sau nu, a Politehnicii ieşene de peste 200 de ani, cei 23 de ani ai mandatului de rector al acad. Cristofor Simionescu au fost cei mai denşi, cei mai spectaculoşi în ceea ce priveşte dezvoltarea patrimonială şi educaţională, a vizibilităţii şi recunoaşterii. De aceea, în respectul unei istorii reale a Universităţii Tehnice, se poate afirma fără de tăgadă că domnia sa este ctitorul Politehnicii ieşene moderne şi că acelei perioade îi datorăm într-o măsură covârşitoare ceea ce reprezintă această universitate acum”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIASI. Seria de evenimente va continua toată săptămâna.