Cum se fac înscrierile pentru vaccinare în etapele II și III. Ce angajați urmează?

0
852

După vaccinarea cadrelor medicale, urmează etapa a doua: persoanele cu risc şi angajaţii din sectoare esenţiale, inclusiv cadrele didactice.

Ieri, campania de vaccinare împotriva SARS COV 2 a continuat şi în celelalte unităţi medicale aflate în linia secundă a frontului. După ce s-a finalizat vaccinarea pentru cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva“ Iaşi (260 de doze), după ce a început şi vaccinarea cadrelor medicale de la Spitalul de Pneumoftiziologie (200 de doze), etapa I continuă cu vaccinarea cadrelor medicale din celelalte 22 de centre de vaccinare stabilite.

Dozele de vaccin (3.020 de doze) au fost aduse la Spitalul Militar, duminică, 3 ianuarie, după care au fost distribuite către următoarele unităţi medicale după cum urmează : Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi (60 de doze), Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi (105 doze), Spitalul dr. C.I. Parhon Iaşi (165 de doze), Spitalul Militar Iaşi (195 de doze), Spitalul Sf. Spiridon Iaşi (740 de doze), Institutul Regional de Oncologie Iaşi (150 de doze), Spitalul CF Iaşi (155 de doze), Spitalul Elena Doamna Iaşi (60 de doze), Spitalul de Neurochirurgie Iaşi (110 doze), Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi (100 de doze), Spitalul Cuza Vodă Iaşi (130 de doze), Spitalul Sf. Maria Iaşi (120 de doze), Spitalul Sf. Sava Iaşi (30 de doze), Spitalul de Recuperare Iaşi (220 de doze), Spitalul Arcadia Iaşi (190 de doze), Spitalul Elytis Iaşi (95 de doze), Spitalul Providenţa Iaşi (50 de doze), Spitalul Municipal Paşcani (145 de doze), Spitalul CF Paşcani (25 de doze), Spitalul or. Hârlău Iaşi (50 de doze), Preventoriu TBC Deleni (25 de doze), Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Grajduri (100 de doze).

Ziarul de Iași scrie că în judeţ, pe lângă cele 23 de centre de vaccinare pentru personalul medical, sunt stabilite 31 centre de vaccinare, la care se vor adăugă trei caravane mobile (pentru persoanele aflate în centre rezidenţiale şi medico-sociale, nedeplasabile sau aflate în zone izolate). De asemenea, vor fi considerate centre de vaccinare şi centrele sociale pentru îngrijirea diferitelor categorii de persoane (persoane în vârstă sau cu dizabilităţi).

În acelaşi timp, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a făcut urmatoarele precizări cu privire la centrul de suport CallCenter pus la dispoziţia cetăţenilor judeţului Iaşi, cu numărul unic de apel 021.414.44.32. În cadrul activităţilor de suport desfăşurate de angajaţii DSP şi ai Ministerului Apărării Naţionale, se va asigura sprijin telefonic la numărul menţionat, în vederea programarii la vaccinare, pentru personalul medical care nu aparţine unităţilor medicale implicate în faza de vaccinare şi care se adresează exclusiv angajaţilor acestora.

De asemenea, se va asigura sprijin telefonic în vederea planificarii la vaccinare pentru restul categoriilor de personal menţionate în strategia de vaccinare, în ordinea stabilită de aceasta. Această planificare se va putea realiza utilizand apelul la numărul unic 021.424.44.32.

DSP Iaşi a atras atenţia asupra faptului că în acest moment, programările în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/, sunt disponibile doar pentru persoanele din etapa I – care îşi desfăşoară activitatea în domeniile sănătăţii şi social – sistem public şi privat. Conform Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, înscrierile se pot realiza individual, direct în platformă, fie prin apelarea call center-elor, prin medicii de familie, precum şi prin personalul din direcţiile de asistenţă socială ale consiliilor locale.

Pentru etapa 1, angajaţii din domeniile sănătăţii şi social – sistem public şi privat -, înscrierile se pot realiza fie prin intermediul angajatorului, fie prin prin apelarea call centerelor, pentru persoanele care nu deţin certificat digital calificat sau nu sunt organizate ca persoană juridică având profil medical.

Pentru cei care se încadrează în etapa a II-a, adică au vârsta peste 65 de ani şi au boli considerate de risc în infecţia cu SARS COV 2, înscrierea se va face astfel: prin intermediul angajatorului, pentru personalul care desfăşoară activităţi în domenii cheie, esenţiale (funcţionari publici, educaţie, asistenţă socială etc), individual, direct pe platforma informatică, prin intermediul medicului de familie (pentru persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă); prin administrator, pentru persoanele cu grad ridicat de risc din centrele medico-sociale, prin aparţinători, prin apelarea call center-elor şi prin direcţiile de asistenţă sociale de la nivelul primăriilor.

În a treia etapă, cea care se adresează populaţiei active, înscrirea la vaccinare se poate face prin intermediul angajatorului, prin call center, individual, apelând la platforma informatică, prin medicul de familie sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor.