Costel Alexe, votat de ieșeni pentru premiul ”Excelență în Politică”

0
1042

Vineri, 1 martie, în prima zi de primăvară, în cadrul Galei Actualitatea TV au fost acordate 10 premii de excelență pentru cei care pe parcursul anului 2018 s-au evidențiat în domeniile lor de activitate. Evenimentul a avut loc în sala Imperial Ballroom din incinta Hotelului Central.

Pe baza voturilor cititorilor site-ului NewsPascani.com și a telespectatorilor Actualitatea TV, exprimate pe pagina gala.newspascani.com, au fost desemnați câștigătorii secțiunilor.

”Excelență în Politică” a înregistrat cele mai multe voturi dintre categoriile propuse pentru Gala Actualitatea TV, Costel Alexe, deputat și Președinte al Filialei Județene PNL Iași înregistrând 1695 de voturi în lupta cu Vasile Axinte, deputat PSD și Petru Movilă, deputat PMP.

Am învățat multe lucruri din întreaga activitate pusă în slujba comunității și din mandatul trecut de deputat, iar un aspect esențial este că atât timp cât ești un om politic de bună credință și lupți pentru interesele punctuale ale comunității tale, pentru îmbunătățirea nivelului de trai, este imposibil să nu fii apreciat, chiar și din opoziție. Sunt câțiva ani de când am deschis un cabinet parlamentar în Municipiul Pașcani tocmai pentru că îmi doresc să fiu ancorat în viața pășcănenilor și așa cum am mai spus în vizitele anterioare: Mi-am propus în calitate de deputat și președinte PNL Iași să fiu, împreună cu echipa de consilieri județeni, cu Marius Pintilie și consilierii locali, partenerul pașcănenilor și fiecare cetățean va găsi în noi un sprijin! Le multumesc pe această cale pășcănenilor și tuturor celor care prin votul pe care mi l-au acordat în cadrul Galei Premiilor Actualitatea TV au apreciat activitatea și eforturile pe care le-am făcut în acest mandat pentru a aduce un plus de confort și bunăstare în viața locuitorilor din Municipiul Pașcani și comunele învecinate!” a declarat în Costel Alexe.