Costel Alexe: “Voi fi președintele tuturor ieșenilor, cel care se va asigura că în toate localitățile vom avea asfalt, apă și canalizare iar gazul metan va ajunge în casele lor”

0
886

Costel Alexe, președintele PNL și candidat la președinția Consiliului Județean Iași a transmis, astăzi, un mesaj către toți ieșenii, înaintea alegerilor din 27 septembrie. Costel Alexe a dat asigurări că toate localitățile vor beneficia de utilitățile necesare și infrastructură rutieră adecvată și i-a încurajat pe ieșeni să își exprime ideile și proiectele pentru îmbunătățirea actului administrativ.

“În această perioadă am observat o abundență de materiale la adresa mea, despre campania mea, familia mea, educația mea. Am ales să nu răspund la aceste atacuri pentru a le arăta ieșenilor diferența dintre mine și ei. În primul rând, adversarii mei politici sunt forme fără fond. În loc să vină cu soluții, cu idei despre cum putem dezvolta regiunea, au ales să își consume toată energia cu atacuri. Iar aici vorbesc și de PSD și de liderii USR. Ieșenii nu mai gustă astfel de campanii, nu mai validează astfel de atacuri. Ceea ce trebuie înțeles este că, după 27 septembrie voi face, împreună cu Mihai Chirica, echipă pentru Iași. Fac astăzi un apel la toți ieșenii să meargă la vot, indiferent de opțiunea lor. Începând de pe 28 septembrie, îi aștept pe toți ieșenii alături de noi pentru a face echipă, pentru că așa vom fi mai puternici atât în implementarea proiectelor cât și în derularea acestora. Vreau să îi asigur pe toți ieșenii că voi fi președintele tuturor, cel care se va asigura că în toate localitățile vom avea asfalt, apă și canalizare iar gazul metan va ajunge în casele lor. “, a spus Costel Alexe.

Candidatul PNL Iași la Consiliul Județean a precizat că, alături de Mihai Chirica, va depune eforturi pentru dezvoltarea municipiului Iași și zonei metropolitane.

La nivelul municipiului Iași și zonei metropolitane voi fi un partener neobosit în efortul de a asigura servicii publice de calitate. E o bucurie pentru mine și echipa PNL că, în aceste opt săptămâni, au ajuns în județul nostru aproape toți membrii cabinetului Orban și, evident, premierul României, că suntem recunoscuți la nivel național ca cel mai mare județ al țării și mesajul foarte clar al cabinetului Ludovic Orban pentru susținerea și implementarea proiectelor care să reducă decalajele dintre estul si vestul țării. Îmi doresc foarte mult ca după 27 septembrie, ieșenii să vină alături de noi cu idei, cu sfaturi, astfel încât actul administrativ să fie cât se poate de bun. Vreau să îi multumesc lui Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, pentru faptul că astăzi suntem la final de campanie și la început de drum promițător pentru comunitățile pe care am ales să le reprezentăm în următorii patru ani. Am ales să facem această echipă, nu pentru noi, ci pentru ieșeni, care în ultimii patru ani au fost uitați de guvernarea social-democrată. Ieșenii să aibă încredere în programul nostru, în reprezentanții PNL, singurul partid politic care a demonstrat că se poate și suntem singurii care putem bate și scoate PSD din administrația județeană și locală. “, a conchis Costel Alexe.