Costel Alexe, PNL – “Politica PSD Iasi: Cu spatele la popor, cu capul plecat la dictator!”

0
1082

Printr-o declaraţie de presă, preşedintele PNL Iaşi, Costel Alexe, a caracterizat politica dusă de Maricel Popa, şeful PSD Iaşi, ca fiind “obedientă şi ignorantă la nevoile ieşenilor”.

“În doi ani de când a preluat puterea administrativă pe plan local și la un an de când a fost numit președintele PSD Iasi, domnul Maricel Popa le-a aratat atât iesenilor, cât si mass mediei și opiniei publice adevăratul caracter: servilism și obediență față de gașca Liviu Dragnea, ignoranță față de ieșeni!

Ba mai mult, în momentele când județul a avut nevoie serioasă de lobby la București, președintele Consiliului Județean era dat dispărut, fiind prin fel de fel de vizite externe! A lipsit din peisaj când ieșenii aveau nevoie de susținere la legea bugetului de stat, a lipsit din peisaj când societatea civilă ieșeană a mobilizat masiv toată Moldova pentru a particia la marșul motorizat pentru susținerea Autostrăzilor A7 și A8, proiecte vitale de infrastructură regional, cu beneficii incontestabile și prosperitate în regiune! Dar domnul Popa a stat pitit, a preferat să dispară pentru a nu-și confrunta șeful, pentru a nu-și periclita poziția de președinte PSD Iași. A trădat cauza ieșenilor de fiecare data când a avut de ales între Iași și PSD!

Lobby la București pentru Spital Regional, Șosea de Centură, Clinică de Arși, Autostradă, Sală Polivalentă și alte obiective de investiții fac parlamentarii opoziției, căci parlamentarii PSD Iași, în frunte cu președintele Maricel Popa sunt prea fricoși să își ceară drepturile! Sunt prea fricoși să ceară tratament egal și aplicarea Constituției României, legea fundamentală care stipulează nediscriminarea între regiuni! Agenda PSD Iași înseamnă exclusiv conservarea privilegiilor și nu coincide deloc cu agenda publică a cetățeanului!

Deși au fost la fel de “activi și utili” județului precum colegul lor, Nicu Bănicioiu, în aceste zile de freamăt public, sub presiunea lui Liviu Dragnea, președintele Maricel Popa și parlamentarii Partidului Social Democrat răscolesc efectiv județul Iași după 5000 de ieșeni și credeți-mă: dintr-un județ care cândva era un bastion roșu, astăzi ieșenii sunt scârbiți să mai răspundă apelurilor primarilor social democrați!

Ieșenii sunt scârbiți și denunță abuzurile PSD, dar sub amenințarea sistării ajutoarelor sociale, sub amenințarea pierderii locurilor de muncă, sau sub diferite presiuni și santaj acceptă să facă deplasarea spre București!

Domnule Maricel Popa, ați avut ocazia să rămâneți în istoria județului prin realizări administrative, dar din păcate v-ați remarcat doar conducând prin santaj și teroare și de doi ani serviți exclusiv interesele lui Liviu Dragnea!

De doi ani dumneavoastră și reprezentanții Partidului Social Democrat sunteți cu spatele la popor și cu capul plecat la dictator!”