Controlor bătăuș, cercetat disciplinar. CTP: “Se poate ajunge până la desfacerea contractului”

0
1181

Ieri, mai mulți călători au sesizat, în mediul online, agresivitatea unui controlor care ar fi prins un minor fără bilet de călătorie. Potrivit martorilor, controlorul l-a lovit cu pumnul pe copil în momentul în care cei doi au coborât din tramvaiul de pe traseul 9.

Conducerea Companiei de Transport Public Iași s-a autosesizat cu privire la situația deosebit de gravă, petrecută în cursul zilei de miercuri, 6 februarie, în care mai multe persoane au reclamat în mediul online faptul că un controlor a agresat fizic un călător minor depistat fără bilet într-un tramvai de pe traseul 9. În cadrul instituției noastre, se va întocmi de îndată un dosar de cercetare disciplinară, pentru analizarea și soluționarea cu prioritate a acestui caz. Potrivit legislației în vigoare, una dintre măsurile de sancționare disciplinară poate fi și desfacerea contractului de muncă.

Transmitem rugămintea părinților victimei să contacteze conducerea companiei în cel mai scurt timp, pentru a o sprijini cu informații suplimentare privind fapta de care este acuzat controlorul. Precizăm faptul că CTP Iasi condamnă ferm astfel de comportamente care nu fac cinste instituției și întreprinde măsuri pentru limitarea lor. În cadrul ședințelor de pregătire profesională, controlorilor le sunt aduse la cunoștință obligațiile de serviciu în mod repetat, iar unele teme complexe privind modul în care trebuie să interacționeze cu călătorii sunt tratate în profunzime.

Instituția noastră face apel și la ceilalți călători să ne informeze, de fiecare dată când este necesar, cu privire la situațiile în care controlorii, dar nu numai, își încalcă atribuțiile de serviciu. Este important ca sesizările să fie însoțite și de materiale foto/video sau de declarația a cel puțin unui martor, care să poată constitui un probatoriu în viitorul dosar de cercetare disciplinară. Îi asigurăm pe călători de toată deschiderea noastră în ceea ce privește soluționarea și prevenirea unor astfel de cazuri de netolerat”