Comisia Europeană: România, a doua țară din Uniunea Europeană cu cele mai reduse costuri pentru serviciile mobile de bandă largă

0
815

România este a doua țară din Uniunea Europeană, după Estonia, unde costul serviciilor mobile de bandă largă este cel mai redus, potrivit unui studiu de anul trecut realizat la solicitarea Comisiei Europene, informează Reprezentanța executivului european în România într-o postare pe pagina sa de socializare.

În cadrul studiului, costurile acestor servicii în țările UE sunt analizate din perspectiva a patru indicatori: costuri mici, costuri relativ mici, costuri relativ ridicate și costuri ridicate.

Statele cu cel mai redus cost al serviciilor mobile de bandă largă sunt Estonia, România, Polonia, Italia, Suedia, Luxemburg, Slovenia, Austria și Marea Britanie.

Țările membre unde costurile sunt relativ mici sunt Lituania, Franța, Letonia, Croația, Germania, Finlanda, Țările de Jos și Danemarca.

În Belgia, Malta, Bulgaria, Irlanda și Spania costurile pentru aceste servicii sunt relativ scumpe.

Serviciile mobile de bandă larg au cele mai ridicate tarife în Ungaria, Portugalia, Cipru, Cehia, Grecia și Slovacia.