Cod galben privind disconfort termic, cu temperaturi de 33-37 de grade Celsius, în sudul şi estul ţării

0
865

Meteorologii au emis Cod galben privind disconfort termic, în Dobrogea, local în Muntenia, sudul Moldovei şi al Olteniei, unde luni temperaturile vor urca până la 33-37 de grade Celsius. În Transilvania, Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei şi Dobrogea continentală, va fi Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice. Instabilitatea atmosferică se va accentua, în noaptea de luni spre marţi, în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi vestul Olteniei, precum şi în zonele montane, zone de asemenea vizate de o avertizare Cod galben.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de disconfort termic, valabilă luni, între orele 12.00 şi 19.00. ”În intervalul menţionat, disconfortul termic va fi accentuat în Dobrogea, local în Muntenia, sudul Moldovei şi al Olteniei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi şi se vor înregistra temperaturi maxime de până la 33…37 de grade”, a arătat ANM.

Totodată, meteologii au emis Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil luni, de la ora 12.00 până la ora 21.00. Vizate sunt în zonele montane, Transilvania, Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei şi Dobrogea continentală, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.

Un alt cod galben va intra în vigoare în cursul nopţii de luni spre marţi, la ora 3.00, fiind valabil până marţi la ora 12.00. ”În Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi vestul Olteniei, precum şi în zonele montane, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat şi se vor semnala intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 60…80 km/h, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp”, a transmis ANM.

Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi şi în restul teritoriului în a doua parte a zilei de marţi. În regiunile sud-estice, local disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.