Clotilde, sub tirul unui fost membru marcant USR: Yey, în sfârșit Clotilde Armand se încumetă să se ia la trântă cu un adversar de temut: oamenii săraci și vulnerabili și marginalizați social! Bravo, Clotilde! Bravo, USR Plus Sector 1!

0
648

Yey, în sfârșit Clotilde Armand se încumetă să se ia la trântă cu un adversar de temut: oamenii săraci și vulnerabili și marginalizați social! Bravo, Clotilde! Bravo, USR Plus Sector 1! Povestea e următoarea: doamna primar a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care se va tăia ajutorul de urgență pentru plata chiriei. Ajutorul respectiv se acordă unor oameni care chiar au nevoie de el: mame singure, bătrâni, familii nevoiașe. Dar de mâine s-a zis cu asta; cele 61 de persoane sau familii care beneficiază de el să facă bine să se descurce cum pot. Mă rog, pentru mulți asta înseamnă să se mute sub un pod sau într-un parc sau într-un vagon de tren dezafectat, dar desigur că asta nu-i treaba „celei mai bogate primării din România” (am citat-o aproximativ pe Clotilde Armand), este mesajul transmis prin intermediul unei postări de pe contul său de Facebook de către scriitorul Alex Tocilescu, fost membru USR-PLUS.

CE MAI AFIRMĂ TOCILESCU:

”Bine, de fapt Primăria minte că ar fi treaba ei, și argumentează că se taie ajutorul pentru chirie ca să fie mai mulți bani pentru investiții în locuințe sociale. Doar că ce să vezi: în propunerea de buget pentru 2021 (care are 1,1 miliarde lei) nu este prevăzută nici o investiție în locuințe sociale. Deci doar se taie banii ăia și atâta tot.

”Bine, de fapt Primăria minte că ar fi treaba ei, și argumentează că se taie ajutorul pentru chirie ca să fie mai mulți bani pentru investiții în locuințe sociale. Doar că ce să vezi: în propunerea de buget pentru 2021 (care are 1,1 miliarde lei) nu este prevăzută nici o investiție în locuințe sociale. Deci doar se taie banii ăia și atâta tot.

Dacă vi se pare că totuși e ok ca niște oameni amărâți să nu mai primească milioane de lei, pot să vă liniștesc; după calculele mele, bugetul pentru ajutor de chirie pe anul trecut undeva la 700.000-800.000 lei, adică cam cât o să coste construirea unei clădiri pentru lumânărar și clopotniță la mânăstirea Cașin.

Și să nu credeți că oamenii care beneficiau de ajutorul respectiv nu-s nevoiași pe bune; majoritatea acestor oameni sunt fie săraci, fie suferă de un handicap, fie sunt pensionari sau familii monoparentale. Cunosc o persoană care e pe cale să-și depună dosarul: o mamă singură, cu doi copii, dintre care unul cu handicap, care muncește, dar ce să vezi, nu-i ajung banii. Pentru ea, ajutorul ăsta ar fi fost mană cerească. Acum n-o să mai fie. Ah, și uite și o mică (și amară) ironie: când ajutorul pentru chirie a fost introdus de fostul primar Tudorache în 2019, Clotilde Armand a votat pentru el, ca de altfel toți consilierii USR de la vremea aia. Acum aceeași Clotilde Armand vrea să-l taie.

Și atunci de ce naiba a votat pentru el acum 2 ani? În fine. Poate că asta-i dreapta modernă pe care o merităm: una care să le dea un șut în cur oamenilor amărâți, că se pare că în sectorul 1 nu-i loc pentru ei. Probabil că trag media în jos și nu ne putem lăuda ca lumea că suntem cei mai bogați din România. Doar că pentru mine, o dreaptă modernă e una care le permite tuturor să prospere, iar pe cei mai săraci dintre noi îi ajută la greu, că sunt și ei cetățeni, ca noi toți, și nu e neapărat vina lor că au ajuns într-o situație financiară dificilă. Dar probabil că ar trebui să-mi temperez așteptările, să zic mersi că mie-mi merge bine și să închid ochii la soarta ălora amărâți. E mai simplu așa. (Le mulțumesc lui Zamfi Irina și Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire pentru informații!)”.