Mai mulţi locuitori din comuna Ciurea s-au mobilizat pe reţelele de socializare pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia deşeurilor. Aceştia critică amplasamentul pubelelor dar şi lipsa de reacţie a autorităţilor privind colectarea gunoiului care pur şi simplu dă pe-afară.
“Felicitări din nou Primăriei Ciurea, în special acelor salariați care au luat hotărârea să amplaseze pubelele pentru materialele reciclabile la vedere, pe strada Editurii. Poate vede cineva de la urbanism și nu vom mai vedea aceste peisaje. Exista posibilitatea amplasării acestor pubele in locuri mai retrase, astfel încât să nu mai admiram incapacitatea unora, iar trotuarele să fie libere și curate”, a comentat, ironic, un locuitor din Ciurea.
“Încep să cred că cea mai buna soluție ar fi fost fiecare sa mai primească doua pubele, una pt plastic și alta pt hârtie, al căror conținut sa fie ridicat poate la două săptămâni”, spune un alt localnic.