Dezmăţ pe banul public la Primăria Cristeşti. Funcţionari incompatibili, cu sprijinul primarului

0
2950

Ilegalităţile care se petrec sub nasul primarului PSD al comunei Cristeşti, Constantin Bolohan, încep să iasă la suprafaţă. Cu buna ştiinţă a primarului, angajaţi ai primăriei Cristeşti comit nereguli care frizează penalul şi prejudiciază banul public. Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a unui funcţionar public din primăria Cristeşti care, în aceeaşi perioadă, ocupa funcţii importante în regii aflate în subordinea primăriei Paşcani. Este greu de crezut că edilul-şef al comunei nu ştia de această situaţie, însă a preferat să fie complice la însuşirea pe nedrept a banului public.

Este vorba de Dorina Sofian care, în decurs de şapte ani (2012-2018) a ocupat, simultan, funcţia de Şef Birou Financiar – Contabilitate, a fost membru în Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome de Gospodărire Comunală şi Locativă Paşcani, cenzor la SC Prest Serva Apa SA Paşcani şi SC CLP Eco-Salubritate SA. Aceste lucru erau ştiut de primarul Constantin Bolohan, ţinând cond de perioada lungă în care un funcţionar important din primărie se afla în stare de incompatibilitate. Mai trebuie spus că Dorina Sofian a fost consilier local PSD la Paşcani.

În perioada 19 iulie 2012 – 18 iunie 2018 a deținut simultan funcția publică de Șef Birou Financiar – Contabilitate și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Pașcani, respectiv funcția de cenzor la S.C. Prest Serv Apa S.A. Pașcani și S.C. CLP Eco-Salubritate S.A, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003. Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se arată în motivarea făcută de Agenţia Naţională de Integritate.

Situaţia a fost taxată şi de viceprimarul comunei Cristeşti, Vlad Mihai Pintili, consilier local PNL, care solitică demisia tuturor celor responsabili.

„Cum am spus-o de atâtea ori, infatuarea și aroganța unora, naște monștri. Încep ușor-ușor să iasă la iveală nereguli grave în administrația publică din comuna noastră și acesta este doar începutul, după cum bine veți vedea.  Solicit organelor abilitate să facă anchete urgente, pentru a ieși la iveală toate neregulile făcute la Primăria Cristești, cu RAGCL Pașcani, mai ales pe vremea când soțul contabilei Dorina Sofian era contabil la DSPC Cristești, facturile și angajările fictive prin care a fost mulsă comuna noastră, iar noi toți locuitorii comunei am fost ținuți mereu în frâu prin minciună, amenințare și batjocură. De asemenea, solicit demisia de urgență a tuturor celor vinovați. Acum cred că se înţelege de ce ani la rând, în comuna noastă, lucrurile nu mergeau sau mergeau extrem de lent și mai ales cum au fost cheltuiți până în urmă cu 2-3 ani banii publici”, a declarat viceprimarul Vlad Mihai Pintili.

În perioada 2012 – 2018, Doina Sofian, apropiată a primarului Constantin Bolohan, a strâns venituri de invidiat. Potrivit declaraţiei de avere, aceasta deţine un teren de 6.000 mp şi o casă de 240 mp în Paşcani, conduce un Passat, iar în 2017, în calitatea funcţiei care o deţinea în primărie, a câştigat 49.315 lei. Mai trebuie menţionat că aceasta are calitatea de asociat la SC Tesi Com SRL Paşcani.