Mugurel Laicu, cel mai slab director de Regională DN, spune că a aflat din presă că ar fi fost demis. Mai mult, acesta s-a declarat surprins de decizie, în condițiile în care a pierdut din administrare trei județe odată cu înființarea DRDP Focșani, cu influența baronului Marian Oprișan. La acea vreme, acesta nu s-a arătat atât de vehement în declarații, deși a fost “săpat” de propriul guvern. Acum, în ceasul demiterii, acesta a început să lanseze o serie de atacuri către Ministerul Transporturilor, în condițiile în care Mugurel Laicu, alături de toate instituțiile căpușate de PSD, nu au mișcat un pai în privința autostrăzii A8.
Noul Ministru al Transporturilor, Lucian Bode, a declarat aseară la B1 TV că a găsit mai multe proiecte blocate, printre care și varianta ocolitoare a Bacăului, aflată în “curtea” lui Mugurel Laicu. Însă soarta lui Laicu a fost tranșată după ce, DRDP Iași a oferit unei “firme de casa” un contract în valoare de 81 de milioane de euro fără licitație, pentru lucrări la DN15 în Neamț, fiind implicat și numele baronului Ionel Arsene.
„De la începutul mandatului am solicitat, așa cum era normal, declanșarea unor misiuni de audit și control pentru a vedea care este situația reală pe proiectele de infrastructură. Ceea ce am anticipat, s-a și adeverit. Sunt sigur că situația de la DRDP Iași, unde risipa banilor românilor nu are margini, nu este una singulară. Vremea firmelor ”de casă” ale baronului de Neamț, Ionel Arsene, a apus și vă spun că de acum înainte orice decizie trebuie luată și asumată, conform legii. Stilul ”pompieristic” și ”heirupist” de a evalua ”la ochi”, o lucrare ce presupune proiectare și execuție nu se mai regăsește în acest mandat al meu. Nu este posibil ca la o astfel de lucrare procedura de achiziție să nu fie derulată pe baza unei analize serioase și profesioniste. Ar fi trebuit să știe foarte bine că banii nu sunt ai lor, aduși de acasă, ci ai tuturor cetățenilor acestei țări. Să dai apropiaților tăi contracte fără licitație, în valoare de 81 milioane euro, este încă o dovadă de tupeu maxim al politrucilor care au guvernat țara, până în noiembrie. Toate documentele aferente acestei ”prietenii financiare” vor fi transmise către Parchet, iar cei vinovați cu siguranță vor răspunde” a declarat Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
Redăm informațiile transmise presei de către MT, în cazul DRDP Iași:
“În cazul Direcției Regionale Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au fost efectuate verificări cu privire la derularea achizițiilor publice în anul 2019. Aici Corpul de Control al Ministerului a identificat o serie de deficiențe grave în desfășurarea și atribuirea contractului de achiziție publică de proiectare, asistență tehnică și execuție de lucrări pentru punerea în siguranță a obiectivelor de pe DN 15 km 242+200 – km 286+250 (zona Bicaz):
– conducerea DRDP Iași cunoștea situația acestui sector de drum, încă din anul 2018, dar nu a întreprins demersurile necesare pentru remedierea problemelor existente, în privința refacerii părții carosabile în urma alunecărilor de teren, asigurarea siguranței participanților la trafic și promovarea documentelor ce stau la baza elaborării și aprobării actelor normative necesare alocării sumelor pentru intervenție;
– motivele de extremă urgență în cazul atribuirii contractului de achiziție publică nu au fost determinate de evenimente imprevizibile;
– agravarea stării drumului DN 15, din primăvara anului 2019, pe unele sectoare, a fost cauzată, printre altele, de inacțiunea DRDP Iași și a ignorării măsurilor din Programul de măsuri pentru prevenirea alunecărilor de teren anexă la Hotărârea nr. 25/2018 a Comitetului județean Neamț pentru situații de urgență;
– aprobarea de către CNAIR, prin directorul general Narcis Neaga, a sumei de peste 387 milioane lei destinată acestor lucrări, fără a avea la bază un studiu geodezic și o expertiză tehnică, ci doar în urma inspecției vizuale a obiectivelor;
– în urma încheierii contractului de achiziție publică, din data de 13.05.2019, antreprenorul avea obligația depunerii unei garanții de bună execuție (10% din prețul contractului) fapt care nu s-a întâmplat la momentul semnării, conform obligațiilor contractuale. Scrisoarea de garanție a fost emisă cu o întârziere de 5 luni, în data de 18.10.2019. Acest lucru a fost posibil prin semnarea unui act adițional potrivit căruia antreprenorul putea constitui garanția de bună execuție prin rețineri succesive de sume, în urma lucrărilor efectuate”