BNR va lansa o monedă dedicată Campionatului European de Fotbal 2020 – cum se poate achiziționa

0
931

Banca Naţională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic o monedă din alamă pentru colecționare cu tema Campionatul European de Fotbal 2020, conform unui comunicat de presă al instituției, citat de HotNews.ro.

Cum arată:

Aversul monedei prezintă o compoziție grafică ce face trimitere la jocul de fotbal, inscripția în microtext „CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL”, scrisă continuu pe trei rânduri, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României și anul de emisiune „2021”.

Reversul monedei redă în centru o minge de fotbal, inscripția în microtext „Campionatul European de Fotbal”, scrisă continuu sub forma ochiurilor de plasă de la porțile terenului de fotbal; circular, inscripția „CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL 2020”.

Monedele din alamă pentru colecționare vor fi ambalate separat, în capsule de metacrilat transparent.

Tirajul maxim pentru moneda din alamă pentru colecționare este de 20.000 piese.

Cât va costa noua monedă

Preţul de vânzare pentru moneda din alamă pentru colecționare este de 10 lei, exclusiv TVA.

Monedele din alamă pentru colecționare cu tema Campionatul European de Fotbal 2020 au putere circulatorie pe teritoriul României.

Cum și câte se pot cumpăra

Pentru rezervarea pieselor numismatice în vederea achiziționării se poate utiliza un formular de pe site-ul BNR.
Un cumpărător poate solicita rezervare pentru maxim două monede din alamă pentru colecționare din această emisiune numismatică, astfel încât să fie satisfăcuți cât mai mulți solicitanți, în limita stocului disponibil.

În cazul solicitărilor de rezervare multiple pe același CNP/CUI, se va lua în considerare doar prima cerere. Solicitările de rezervare cu date incomplete nu vor putea fi procesate.

Monedele rezervate vor putea fi achiziționate de la sucursala regională selectată, în perioada 11 iunie 2021 – 9 iulie 2021.

Achiziționarea produselor rezervate se efectuează personal, pe baza actului de identitate ori prin procură notarială (în cazul persoanelor fizice), respectiv prin delegat (în cazul persoanelor juridice).

În cazul în care stocul de monede numismatice destinat rezervărilor online se epuizează, există și posibilitatea achiziționării direct de la ghișeele sucursalelor regionale ale BNR, fără a fi necesară o rezervare în acest sens, începând cu data lansării emisiunii respective.
Sucursalele regionale ale BNR sunt la Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş.