Atac informatic masiv în Franța – hackerii au sustras rezultatele a 1,4 milioane de teste de coronavirus

0
613

Rezultatele a 1,4 milioane de teste de coronavirus au fost furate în urma unui atac informatic care a vizat serviciul de sănătate publică din zona Parisului.

Sistemul spitalelor universitare pariziene AP-HP, unul din cele mai mari din lume, a depus o plângere penală în care a fost reclamat furtul.

Atacul a vizat date de laborator care au fost transferate către companii de asigurări şi autorităţile sanitare pentru urmărirea contactelor.

Datele sustrase aparţin unor persoane care s-au testat de coronavirus în cursul verii şi cuprind nume, numere de asigurări de sănătate şi rezultatul testelor.

Ancheta preliminară a descoperit o vulnerabilitate în sistemul de stocare a datelor. Cercetările privind originea şi împrejurările atacului informatic continuă, scrie Agerpres.

Sistemul naţional de schimb de date privind testele de coronavirus nu a fost afectat, au indicat oficiali citaţi de dpa.

Serviciul de sănătate publică a prezentat scuze celor afectaţi de acţiunea hackerilor, precizând că victimele vor fi informate individual.