Aproape 2 milioane de români au aplicat pentru joburi în străinătate

0
1096

Românii vor să lucreze în străinătate, în condiţiile în care de la începutul anului şi până în prezent s-au înregistrat aproape două milioane de aplicări pentru joburile din afara ţării, iar Germania, Marea Britanie şi Olanda sunt ţările care au atras cei mai mulţi candidaţi, arată datele publicate, luni, de către o platformă de recrutare online.

“Joburile în străinătate existente pe platforma de recrutare online eJobs.ro au adunat, de la începutul anului şi până acum, aproape două milioane de aplicări, cele mai multe aparţinând candidaţilor din categoria de vârstă 25-35 de ani (aproximativ 855.000 de aplicări). Următorii cei mai interesaţi de perspectiva de a lucra în afara ţării sunt candidaţii foarte tineri, aflaţi la începutul vieţii profesionale, fără experienţă sau cu experienţă minimă pe piaţa muncii. Este vorba despre cei care au între 18 şi 24 de ani şi care au avut, în perioada ianuarie-octombrie 2019, aproape 450.000 de aplicări”, conform analizei realizate de eJobs, preluată de Agerpres.