Andrei Turcuman, tânărul care vrea să schimbe în bine comuna Roșcani: “Trebuie să atragem fonduri europene!”

0
3252

Andrei Turcuman, 33 de ani, absolvent al Facultății de Administrație Publică și fost cadru didactic, își dorește o schimbare în bine a comunei Roșcani. Candidatura sa la Primăria Roșcani, din partea PNL, alături de o echipă dornică de muncă, oferă garanția că administrația poate fi făcută și altfel. Andrei Turcuman a precizat că problemele în comună sunt multe și în rândul oamenilor s-a instaurat o stare de frică în raport cu actuala conducere.

Un fenomen cu care se confruntă comuna noastră este cel de frică. Vorbesc de frica de a nu primi anumite acte, adeverințe de la Primărie, frica de a lega prietenii cu oameni care nu arată simpatie față de politica actualului primar, frica de a-ți vizita rudele și prietenii, care nu fac parte din anturajul lui, pe principiul cine nu este cu mine, este împotriva mea. Practic, se poate observa că, după 3 mandate de conducere a comunei, în care ai dat impresia ca primar că e comuna ta, proprietate privată, e moșia ta, oamenii și-au pierdut încrederea în instituția Primăriei, ca organ al statului aflat în slujba ta, a cetățeanului, a plătitorului de taxe și impozite. “, ne-a spus Andrei Turcuman.

Drumurile și școlile, uitate de administrația PSD

Infrastructura rutieră precară și lipsa condițiilor adecvate de educație sunt printre principalele vulnerabilități ale comunei Roșcani.

Problema principală a comunei este problema drumurilor sătești, în ultimii 12 ani, nu s-au asfaltat ulițele sătești (doar pietruite, în anii electorali). O altă problemă este cea a școlilor și grădinițelor din comună. În satul Roșcani avem o școală în stare avansată de degradare și este un pericol pentru elevii și cadrele didactice care își desfășoară activitățile educaționale.  La Grădinița Rădeni, problema constă în faptul că, încăperea în care preșcolarii își desfășoară activitățile zilnice este foarte mică, și nu este dotată corespunzător. O altă problemă care nu a fost rezolvată în ultimii 12 ani, în comuna noastră, este cea a toaletelor de la școli. Din păcate, suntem una din puținile comune care încă mai are, în unitățile  școlare, toalete în curtea școlii. De asemenea, un număr de peste 300 de copii, din comuna noastră, nu beneficiază de niciun spațiu de joacă, nefiind construit niciunul. Tinerii comunei nu au posibilitatea să desfășoare activități de timp liber și relaxare în comună, din lipsa unui cămin cultural si a unui teren de sport (fac aici precizarea că nici Școala nu deține un teren de sport sau o sală de sport), existând dintre ei, unii tineri, care se deplasează în alte comune învecinate care oferă aceste facilități.“, a detaliat Andrei Turcuman.

Planul meu de guvernare pentru Primăria Roșcani se bazează, în principal, pe atragerea de fonduri europene pentru proiecte legate de asfaltarea tuturor drumurilor din comună, racordarea cetățenilor la apă și canalizare, reabilitarea si dotarea școlilor si grădinițelor, amenajarea de locuri de joacă si a unui teren de sport. Îmi doresc să redau încrederea cetățeanului în instituția Primăriei, reinstalarea la nivelul comunității noastre a unei atmosfere de armonie, respect reciproc între locuitori, pace și bunăstare. Se pot face lucruri frumoase pentru comuna noastră și am încredere că alături de viitorul președinte al Consiliului Județean Iași, domnul Costel Alexe, proiectele județului vor prinde contur!“, a adăugat Andrei Turcuman.