Amenzi de circa 47.000 de lei aplicate de inspectorii municipalităţii

0
982

Controalele făcute de inspectorii municipalităţii în a doua jumătate a lunii noiembrie, la agenţii economici ieşeni, s-au lăsat cu amenzi în sumă totală de 46.970 lei.

Dintre acestea, 12 amenzi în sumă de 14.700 de lei au fost aplicate pentru lipsa autorizaţiilor de funcţionare, nerespectarea obiectului de activitate sau lipsa vizei autorizaţiei. De asemenea, 12.000 de lei au reprezentat valoarea totală a 9 amenzi acordate pentru nerespectarea unor somaţii de ridicare a autoturismelor avariate şi abandonate pe domeniul public sau autovehiculelor de tonaj mare parcate pe domeniul public.

Nerespectarea obligaţiilor ce cad în sarcina proprietarilor de clădiri monumente istorice a atras o amendă de 8.000 de lei aplicată posesorului unui imobil de pe şos. Naţională nr. 1, în timp ce o amendă de 1.000 de lei a fost acordată pentru nerespectarea unei somaţii pentru efectuarea de reparaţii la un imobil degradat (str. Vitejilor nr. 10). Expunerea mărfurilor în afara spaţiilor de vânzare şi lipsa contractelor de folosinţă a domeniului public au fost sancţionate cu o amendă de 590 de lei, respectiv două amenzi în valoare totală de 3.500 de lei.

O amendă de 500 de lei a fost aplicată pentru nerespectarea unei somaţii de ridicare a unor materiale depozitate pe spaţiul verde al asociaţiei de proprietari (str. Ciurchi nr. 125B), iar două amenzi în sumă de 1.180 de lei au fost acordate pentru nerespectarea unor somaţii de salubrizare a terenurilor (şos. Păcurari nr. 22, str. A. Bârsescu nr. 4bis).

Refacerea necorespunzătoare a domeniului public, urmare unei intervenţii la reţeaua de electricitate (str. Hatman Şendrea) a fost sancţionată cu 2.500 de lei, nepredarea amplasamentului la parametrii iniţiali, urmare unei lucrări la reţeaua de electricitate (str. Crişului nr. 3) a atras o amendă de 2.000 de lei, iar o amendă de 1.000 de lei a fost aplicată pentru refacerea necorespunzătoare a domeniului public, urmare unei intervenţii la reţeaua de gaz (str. Petre Ţuţea).

Inspectorii municipalităţii au emis 39 de somaţii, 12 dintre acestea privind prezentarea actelor de funcţionar ale agenţilor economici. De asemenea, au fost emise somaţii pentru refacerea unui trotuar (str. Vitejilor nr. 8-10), salubrizarea unui teren (şos. Nicolina nr. 130) şi salubrizarea spaţiului verde administrat de asociaţia de proprietari (str. Toma Cozma nr. 103).

În plus, 11 somaţii au privit ridicarea unor autovehicule avariate abandonate pe domeniul public sau de tonaj mare staţionate pe domeniul public, iar două au fost emise pentru utilizarea neautorizată de însemne taxi.

Alte somaţii au privit refacerea domeniului public afectat de intervenţii la reţeaua de gaz (str. Niciman nr. 2, str. Clopotari nr. 23, str. Perju nr. 26), refacerea domeniului public afectat de intervenţii la reţeaua de termoficare (str. Săulescu, bd. Independenţei intersecţie str. Universităţii, bd. Dacia nr. 32), refacerea domeniului public afectat de intervenţii la reţeaua de apă (al. Rozelor nr. 38, str. Vântu intersecţie cu str. Brânduşa, str. Dudescu nr. 12), refacerea domeniului public afectat de intervenţii la reţeaua de electricitate (str. Crişului intersecţie cu str. H. Șendrea).