Alexandru Muraru: În realitate, echipa PNL a salvat proiectul Autostrăzii A8 care acum are un calendar clar și predictibil

0
22649

Teribil de straniu: o asociație civică acuză candidații PNL în mijlocul campaniei electorale că nu s-ar implica în proiectul autostrăzii A8 – Ungheni – Iași – Tg. Mureș, invocând un iluzoriu exercițiu de PR. Adică asociația respectivă a trimis candidaților PNL din zona Moldovei câte un mesaj pe email și i-a întrebat ce vor face pentru autostradă.

Noi susținem orice demers din zona civică prin care parlamentarii sunt invitați să se implice în proiectele de importanță majoră.

Am apreciat implicarea acestei asociații în anii trecuți. Insistența cu care s-au implicat în acest proiect este demnă de laudă.

Totuși, ni se pare teribil de ciudat că acum, în plină campanie electorală, asociația civică atacă exact echipa care a pus în mișcare acest proiect al autostrăzii într-un mod în care nu a mai făcut-o nimeni niciodată și într-o perioadă critică.

Guvernul Orban a deblocat acest proiect și l-a readus la viață, acum aflându-ne în plin proces de înaintare pe mai multe direcții.

Vă reamintim stadiul în care se află acum acest proiect, pe tronsoane și, pentru a evita vreun dubiu, subliniem schema prezentată de dl. Adrian Covăsnianu, consilier onorific al ministrului transporturilor pe acest proiect și membru al Asociației Moldova Vrea Autostradă:

„I. Tg. Mureș-Ditrău-Tg. Neamț (211km) – completare Studiu de fezabilitate (S.F.);

1) S.F. executat în procent de 58% (avansul este rapid, eram la doar 10% în februarie 2020);

2) traseul aprobat OFICIAL în CTE-ul de la CNAIR în 06 noiembrie 2020;

3) procedura de mediu demarată OFICIAL în vara anului 2020;

4) continuarea studiilor geotehnice (inclusiv cu o foreză de mare capacitate ce sapă în rocă pe tronsonul 2 sectorul 1).

II. Ungheni-Iași-Tg. Neamț (100,14 km)

Licitația în lucru pentru SF+PT+PAC (Proiectare completă).

Conform calendarului stabilit cu CNAIR avem urmatoarele termene:

1) noiembrie 2020 – depunere oferte

2) ianuarie 2021 – desemnare proiectant

III. Pod Ungheni (Studiu de Fezabilitate)

1) procedura de mediu DEBLOCATĂ și demarată ca urmare a OUG 105/2020 (completare la Legea nr. 291/2018) – procedură;

1) procedura de mediu demarată. Notificare emisă de APM Iași.

2) Memoriu de prezentare realizat, depus la APM Iași. S-au solicitat completări.

3) termen preconizat pentru emiterea unui aviz (18-24 luni).”

Din moment ce acest proiect este în viață, de vreme ce are un calendar de parcurs și nu avem nicio umbră de îndoială că ar putea stagna în vreun fel, noi, candidații PNL pentru alegerile parlamentare, considerăm că A8 este un obiectiv vital pentru întreaga țară.

Dincolo de aceste precizări, nu putem să nu remarcăm derapajul de limbaj descalificant, tendențios și calomnios adresat candidaților PNL. Limbajul utilizat în comunicatul de presă face dificil un dialog pe viitor, în cazul în care se continuă în aceeași notă.

Personal, nu pot dialoga în acești termeni, sub asemenea acuzații, pentru că nu mă leagă nimic de trecutul unor politicieni care au mimat implicarea, au dezamăgit, mințit sau blocat proiectele de infrastructură pentru Moldova. Ori operarea cu distincții și mai ales cu bună credință, într-un limbaj civilizat și decent, este o condiție sine qua non pentru cooperare și mai ales pentru credibilitatea oricărui demers.

Alexandru MURARU

Candidat PNL pentru Camera Deputaților și Prim-vicepreședinte PNL Iași