Aeroportul Iaşi: 132.000 pasageri procesaţi în luna iulie

0
1147

Aeroportul Internațional Iași a încheiat luna iulie 2018 cu cel mai mare număr de  pasageri înregistrat de la începutul acestui an. Conform datelor oficiale, în luna precedentă 132.000 de persoane au călătorit cu avionul din și spre Iași, avansul fiind de aproape 12 procente față de perioada similară a anului trecut, când a fost raportat un număr de 118.362 de pasageri, și de aproximativ 37% comparativ cu luna iulie 2016. Totodată, o creștere a fluxului de călători se observă comparând traficul înregistrat pe Aeroportul Iași la finalul lunii iulie a acestui an, cu cel din luna iunie, de aproximativ 31 de procente.

Cifrele de trafic indică o evoluție și în ceea ce privește numărul de mișcări ale aeronavelor pe Aeroportul din Iași în luna iulie. Au fost înregistrate 1.228 de aterizări și decolări, cu aproape 12 procente mai multe față de aceeași luna a lui 2017 și cu 26% mai multe față de luna iunie a acestui an.

„Rezultatele privind traficul pe Aeroportul Iași sunt extrem de bune, de aceea le mulțumim tuturor celor care au ales să călătorească prin intermediul nostru. Luna iulie este o perioadă de vârf în aviație, un aport însemnat la creșterea numărului de pasageri avându-l extinderea bazei Wizz Air, prin alocarea la Iași a celei de-a doua aeronave și deschiderea a șapte rute directe spre Eindhoven, Billund, Malmö, Dortmund, Salonic, Paris și Bruxelles, în timp ce alte zboruri -spre Milano și Tel Aviv- și-au mărit frecvența pe săptămână. În plus, anterior introducerii noilor rute Wizz Air, în luna iunie compania italiana Ernest a început să opereze pentru prima dată pe aeroportul nostru, legând Iașul de Cuneo și Verona. Evident, evoluția traficului în iulie a fost determinată și de operarea curselor sezoniere – anul acesta, cinci operatori deservesc patru rute charter spre destinații de vacanță în Grecia și Turcia. Cifra de 132.000 de călători înregistrată în luna precedentă confirmă previziunile noastre până la finalul acestui an, respectiv 1.300.000 de pasageri. Fluxul crescut de călători este, în fapt, definiția unei mobilități din ce în ce mai mari, iar acest lucru se reflectă în dezvoltarea locală. În condițiile creșterii traficului și a numărului de companii aeriene, este important să privim în perspectivă și să dezvoltăm infrastructura aeroportuară etapizat, stabilind lucrările prioritare pentru procesarea eficientă a pasagerilor și a aeronavelor”, a precizat Cătălin Bulgariu, Director General al Aeroportului Internațional Iași.