Sumele investite în spitalele ieşene ar putea fi recuperate prin POR 2014-2020

0
993

Spitalele din județul Iași vor putea recupera aproape 11 milioane de Euro, sume investite  în echipamente, aparatură medicală, în ambulatorii și unități de primire a urgențelor, în lucrări de reabilitare, extindere și modernizare, derulate în perioada 2014-2017, sau aflate în desfășurare.

În acest sens, consilierii județeni au votat, în ultima şedinţă extraordinară, două proiecte: “Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județului Iași”, cu o valoare de 13.909.666,07 lei (inclusiv TVA)  și “Îmbunătățirea accesului populației din județul Iași la servicii medicale de urgență”, cu o valoare de e 35.876.737,61 lei (inclusiv TVA).

Ministerul Sănătății va fi principalul aplicant, desemnat eligibil pentru recuperarea fondurilor prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar Consiliul Județean a fost desemnat coordonator al proiectului pentru Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, Institutul Regional de Oncologie Iași, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria”, Institutul de Psihiatrie Socola, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, Direcția de Sănătate Publică Iași, Municipiul Iași și Municipiul Pașcani, parteneri care vor primi înapoi sumele investite.

Spitalul Clinic „Dr. C.I.Parhon” a transmis pentru rambursare o listă de achiziții în valoare de 1732 001 lei, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” 28 934 071 lei, iar Institutul Regional de Oncologie Iași 583 206,06 lei.

Investițiile Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” se ridică la 4 367 809 lei, ale Institutului de Psihiatrie Socola la 1701 895,77 lei,  iar ale Spitalului Municipal de Urgență Pașcani la 3 140 283 lei.

Achizițiile Direcției de Sănătate Publică propuse spre decontare au fost de 9 141 302 lei, ale Municipiului Iași de 118730,66 lei, iar ale Municipiului Pașcani au însumat 52 822,36 lei.